Crăciunul era sărbătorit pe 7 ianuarie de către creştinii ortodocşi de rit vechi. Calendarul pe stil vechi, care mai este numit calendarul iulian, este decalat cu 13 zile față de calendarul oficial. Biserica Ortodoxă Română a trecut la noul calendar pe 1 octombrie 1924. La o săptămână după Crăciun, pe 13 ianuarie, creştini ortodocşi de rit vechi sărbătoresc Anul Nou.

Calendarul iulian şi gregorian

Înainte de Hristos existau două sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor – care era mai corect, dar nici el perfect – de 365 zile, altul, al românilor, care era de 355 zile. Însă, rămânea anual o diferenţă de timp de zece zile între aceste două sisteme, şi chiar între fiecare dintre ele şi calendarul solar. După această constatare, s-a simţit nevoia de îndreptare a lor şi a punerii lor în acord cu calendarul ceresc. Astfel, împăratul roman Iuliu Cezar, în anul 46 i.Hr., adopta sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit „calendarul iulian”. Acest calendar a fost folosit de întreaga creştinătate, timp de 15 secole. Şi tot de calendarul iulian s-au servit şi Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paştilor.

Deoarece între calculul calendarului iulian de 365 de zile şi 6 ore şi cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute şi 46 secunde rezulta anual o diferenţă de 11 minute şi 14 secunde, s-a ajuns după 330 de ani la o diferenţă de trei zile (cu cât a rămas în urma calendarul iulian).

Astfel că, în vremea Sinodului I Ecumenic, echinocţiul de primăvară se afla la 21 martie în loc de 24 martie, cât a fost în anul 46 i.Hr., când împăratul Iuliu Cezar a îndreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare în calcularea datei Paştilor, ziua de 21 martie, când a fost atunci echinocţiul de primăvară.

Specialiştii astronomi au constatat că, şi după aceea, din 123 în 123 de ani echinocţiul de primăvară retrogradează cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, învăţaţii vremii – în Răsărit ca şi în Apus – au sesizat faptul şi au propus conducătorilor Bisericii îndreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.

La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reforma, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”.

Congresul de la Constantinopol 1923

Cu toate că în anul 1923, la un congres ţinut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotărât să renunţe la calendarul iulian şi să adopte calendarul gregorian, data Paştilor se calculează încă pe baza calendarului iulian, în care echinocţiul de primăvară are loc cu 13 zile mai târziu. De aici neconcordanţă cu data Paştelui din Biserica Catolică.

Între timp, s-a constatat de către astronomi ca şi între calendarul gregorian din 1582 şi cel astronomic exista o diferenţă anuală, diferenţa care, la 3500 de ani, ar face ca şi calendarul gregorian să rămână în urmă cu o zi şi o noapte. Calendarul ortodox, îndreptat în 1924, va ţine seama şi de această diferenţă.

Biserica noastră, făcând parte din rândul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces singura la adoptarea calendarului gregorian, odată cu adoptarea lui de către Stat, în 1919, ci abia după Consfătuirea interortodoxa de la Constantinopol din 1923, care a hotărât îndreptarea calendarului şi în Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferenţei de 13 zile cu care calendarul iulian rămăsese în urma celui îndreptat (adică 21 martie în loc de 8 martie unde ajunsese calendarul iulian).

Data echinocţiului de primăvară de la 8 martie, la care ajunsese calendarul iulian, este adusă la 21 martie, corespunzând calendarului solar, cum stabiliseră Părinţii de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).

Calendarul iulian îndreptat la Consfătuirea interortodoxa de la Constantinopol va deveni mai corect decât cel gregorian prin adoptarea unui nou sistem al anilor bisecţi, adăugând o zi în plus din patru în patru ani, când luna februarie va avea 29 de zile în loc de 28 zile. Prin aceasta, în calendarul ortodox îndreptat, diferenţa dintre anul solar şi cel civil este redusă – prin modul de bisectare – până la un minimum de 2,02 secunde (anual), care face că abia după 42.772 de zile calendarul (îndreptat) să mai rămână în urmă cu o zi şi o noapte.

Calendarul îndreptat, întrebuinţat de aici înainte de către ortodocşi, se va numi neo-iulian sau constantinopolitan.

Adoptarea calendarului de Bisericile ortodoxe autocefale

La Consfătuirea interortodoxa de la Constantinopol (1923) n-au participat, însă, toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau naţionale. De aceea, îndreptarea calendarului adoptata aici a rămas să fie introdusă de fiecare Biserică Ortodoxă la dată pe care o va crede potrivită, pentru a nu da naştere la tulburări.

Convinse de necesitatea îndreptării calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar astfel: Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924) şi Biserica Ortodoxă Romană (1924), socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sărind peste cele 13 zile cu care rămăsese în urma calendarul iulian, Biserica Gruziei, Biserica Ortodoxă din Polonia (1924), Biserica Ortodoxă din Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxă din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii Ruse), Biserica Ortodoxă Bulgara (1968).

Au rămas, însă, câteva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neîndreptat, ca: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă şi Biserica Sârbă, precum şi Mănăstirile din Sf. Munte Athos, cu excepţia Vatopedului, care se numesc „pe stil vechi”, pentru că prăznuiesc Pastile şi toate sărbătorile după vechiul calendar, adică după „stilul vechi”.

Tradiții și obiceiuri

Picioarele mesei, legate cu un lanț

În Maramureș, în Ajun se mănâncă de post, dar pe masă trebuie așezate nouă feluri de mâncare, care simbolizează bogăția. Cea mai importantă mâncare este hrebleanca, făcută din ciuperci gătite cu zeamă de varză. Nu lipsește grâul fiert, simbol al roadelor bogate, sau peștele. Picioarele mesei sunt legate cu un lanț și rămâne așa până de Boboteaza pe rit vechi, ca să rămână binele în casă. După apusul soarelui, copiii sunt așteptați la colindat. La 12 noaptea, se merge la biserică, la snocne, slujba de la miezul nopții. După slujbă, se colindă în biserică. Dimineața, se merge iar la biserică, unde un grup de tineri vine cu Viflaimul

Sârbii aprind o creangă de stejar. Sub fețele de masă pun bani și fân

Sârbii aprind la miezul nopții de Ajun badnjakul (o creangă de stejar), pentru că arzând, acesta aduce în viaţa lor bunăstare, fericire şi noroc. Până la miezul nopții se mănâncă doar de post. Sub fețele se masă se pun bani și fân, care sunt scoase abia de Bobotează, adică în 19 ianuarie. Atunci, fânul va fi dat animalelor din gospodărie

Basarabenii fac ”ajunel” și ”crăciunel”. Mâncarea o udă cu vin și vodcă

Naşterea Mântuitorului este sărbătorită şi de basarabeni, tot pe 7 ianuarie. Cele două mitropolii care activează pe teritoriul Republicii Moldova (Mitropolia Basarabiei, ce aparţine canonic de Patriarhia Română, şi Mitropolia Moldovei, care aparţine Patriarhiei Ruse) sunt pe stil vechi.

În Basarabia, Ajunul Crăciunului este așteptat cu pâine. Gospodinele coc din aluat „crăciunelul”, un colac mic în forma cifrei opt, dar şi „ajunelul”, care nu completează optul, adică doar vesteşte apropierea Naşterii Domnului. Aceşti doi colaci se agaţă, împreună cu flori de busuioc, la icoană şi se ţin până la Sf. Gheorghe, când se scot şi se dau la animale, ca să la păzească de rele. În ziua de Crăciun, fiecare creştin ortodox de rit vechi merge la biserică, la Liturghie, apoi, la prânz familiile se reunesc la masa tradiţională, cu preparate din purcel de lapte fript la jar, sarmale, peşte, ciorbe şi borşuri, zacuscă, totul stropit din abundenţă cu vin rubiniu şi votcă.

ziarulunirea.ro