Intervenții pe drumurile județene hunedorene în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, utilajele de deszăpezire au acționat pe sectoarele de drumuri județene unde au fost semnalate probleme prin Dispeceratul de iarnă al Consiliului Județean Hunedoara după cum urmează: DJ 705 (Balșa), DJ 107A (Hărău), DJ 705A (Costești), DJ 708D (Feregi), DJ 708 E (Cîrjiți), DJ 687J (Cerbăl), DJ 668A (Târsa), DJ 687E (Ghelari), DJ 687D (Lunca Cernii), DJ 687F (Lelese).
În plus, în cursul nopții trecute s-a acționat pe: DJ 107A (Hărău), DJ 705 (Balșa),DJ 705A (Costești), DJ 687 (Hunedoara), DJ 668A (Târsa), DJ 687D (Lunca Cernii), DJ 687E (Ghelari), DJ 687J (Cerbăl), DJ 707 (Cabana Căprioara), DJ 761 (Săcărâmb), DJ 706A (Brănișca), DJ 680B (Lăpugiu), DJ 707A (Pojoga).
Reprezentații Dispeceratului județean pentru drumuri județene reamintesc conducătorilor auto că, până miercuri, 13 ianuarie 2021, județul Hunedoara se află sub avertizare meteo de vreme rea. Astfel, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud se vor acumula cantități, local de peste 10…15 l/mp. Vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și de Curbură și local în Oltenia, Muntenia și sudul Moldovei. Vântul va avea unele intensificări pe litoral, unde rafalele vor depăși temporar 40…50 km/h.
Toate problemele apărute în trafic pe DRUMURILE JUDEȚENE pot fi semnalate la Dispeceratul de iarnă, telefon 𝟎𝟕𝟑𝟕 𝟓𝟓𝟑 𝟗𝟕𝟏, care funcționează 24 de ore din 24.
« De marți, 12 ianuarie, repornește telecabina de la Cetatea Deva (Știre anterioară)
(Următoarea știre) Beneficiu anual semnificativ pentru membrii CAR Parîngul Petroșani »