Sărbătoarea Zilei Culturii Naționale (15 Ianuarie) ne prilejuiește fericita ocazie de a vi-i prezenta pe cei care, în analiza efectuată de grupul nostru editorial, au reușit într-un an 2020 extrem de dificil (pe alocuri imposibil !) pentru viața cultural-artistică din Valea Jiului și din întreaga lume, să depășească orice fel de barieră și să-și pună amprenta pe diferite activități care țin de acest domeniu vital pentru orice comunitate care se respectă.
Cel mai important este că, așa cum am avut ocazia să consemnăm în publicațiile noastre de-a lungul anului 2020, pandemia nu a reușit să pună stavilă creației culturale, în toate formele de manifestare a acesteia, iar oamenii pasionați, talentați și dedicați vieții culturale au găsit noi forme și noi mijloace de a-și aduce la lumină creațiile, spre bucuria consumatorilor de cultură din Valea Jiului. Fie că vorbim de literatură, de muzică, de artele plastice, de teatru sau de tradiții și istorie, cultura a continuat să pulseze și în anul 2020, grație unor oameni de excepție care ne-au făcut tuturor viața în pandemie mult mai ușoară, oferindu-ne ocazia de a fi, prin cultură și artă, spiritual, la fel de apropiați unii de ceilalți, chiar și în aceste vremuri de distanțare fizică.
Acestor oameni, acum, de Ziua Culturii Naționale, se cuvine să le mulțumim pentru efortul lor, din anul precedent și dintotdeauna, de a a păstra vie flacăra culturii în această parte de țară. Și să le oferim binemeritatele aplauze (și) pentru aceste simbolice premii: Premiile Exclusiv din domeniul Culturii și Artei.
Iată premianții anului 2020:
- Premiul pentru Excelență în activitatea culturală – IOAN VELICA
- Premiul pentru Excelență în activitatea artistică – BELA ANDRAȘI
- Premiul de Excelență pentru întreaga carieră muzicală – prof. EUGEN MUNTEAN
- Premiul de Excelență pentru întreaga carieră literară – MIHAI BARBU
- Premiul de Excelență pentru întreaga activitate culturală – DUMITRU GĂLĂȚAN JIEȚ
- Premiul de Excelență pentru reprezentare internațională – FRANCISC NEMETH
- Premiul pentru literatură – FLORENTINA MITRICĂ și ANCA CIOLCA
- Premiul pentru debut literar – DOREL NEAMȚU
- Premiul pentru dramaturgie – VALERIU BUTULESCU
- Premiul pentru cel mai bun regizor de teatru – RADU TUDOSIE
- Premiul pentru cel mai bun actor – DANIEL CERGĂ
- Premiul pentru cea mai bună actriță – BIANCA HOLOBUȚ
- Premiul pentru artă plastică – PETRU BIRĂU
- Premiul pentru artă fotografică – DANIEL STEPAN
- Premiul pentru artă inovativă – FLORIN DONISĂ
- Premiu pentru debut în arta plastică – LUANA GHICIOI
- Premiul pentru creație și interpretare muzicală – RĂZVAN FARA
- Premiul pentru tinere talente muzicale – CIPRIAN CIUTRE
- Premiul pentru promovarea folclorului – IULIA RUS
- Pentru promovarea culturii în mass-media – ILIE PINTEA
- Premiul pentru cel mai bun eveniment cultural-artistic – FESTIVALUL CRAILOR DE LA LUPENI
- Premiul pentru activitate muzeală – CĂTĂLIN CENUȘE (pentru Muzeul Salvatorului Miner Petrila)
- Premiul pentru cel mai bun proiect cultural – Spectacolul de teatru ”PETROȘANI 100”
- Premiul pentru cea mai bună investiție în cultură – Reabilitarea Ansamblului Monumental ”Lupeni 29” al sculptorului ION IRIMESCU
În mod categoric, mai sunt încă mulți cei care ar fi meritat, cu prisosință, un premiu, pentru activitatea din 2020 ori pentru cea acumulată de-a lungul întregii lor cariere. Pentru că însă multe evenimente au avut loc doar în atât de diluatul mediu on-line, iar ecourile acestora nu au ajuns din nefericire și în atenția noastră, ele nu sunt evidențiate aici dar, în mod cert, suntem convinși că s-au bucurat de aprecierea celor care au interacționat în acestea și asta este, la urma-urmei, lucrul cel mai important.
Tuturor celor care și în anul 2020 ne-au demonstrat că, în definitiv, cultura este puterea unei națiuni, le transmitem admirația, prețuirea și recunoștința noastră, convinși fiind că așa cum spunea și Mihai Eminescu, cel căruia îi dedicăm Ziua Culturii Naționale, ”doar munca unui om se poate plăti, cultura lui – nicicând.”