Consiliul local al municipiului Petroșani a fost convocat în ședință publică de primarul Tiberiu Iacob Ridzi, pentru a desemna noul viceprimar al localității după ce titularul acestui portofoliu, Lucica Dina Muntean a demisionat din Consiliul local odată cu alegerea sa în calitate de senator.
Singura propunere, făcută de PNL a fost cea a consilierului local Mariana Ghioc, membru al Pro România. Potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, care deține și funcția de președinte al organizației locale a PNL, propunerea a venit după discuțiile pe care liberalii le-au purtat chiar cu Victor Ponta, președintele Pro România. ”Adresa pentru nominalizarea doamnei Mariana Ghioc a venit chiar de la Organizația județeană Pro România, în urma discuțiilor pe care le-am avut în vederea nominalizării în comun a unui candidat pentru această funcție. Pro România a decis să o nominalizeze pe doamna Mariana Ghioc, care este unul dintre cei 2 consilieri locali ai acestei formațiuni politice la Petroșani, iar noi am acceptat și susținut această propunere. Îmi doresc să avem o colaborare onestă, deschisă și responsabilă pentru cetățenii municipiului Petroșani”, a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Un număr de 10 consilieri locali au votat pentru alegerea Marianei Ghioc în funcția de viceprimar al municipiului Petroșani, 2 au votat împotrivă, iar un vot a fost anulat, în timp ce reprezentanții PSD în Consiliul local Petroșani (cu excepția consilierului Daniel Buda) nu și-au exercitat dreptul de vot.
Mariana Ghioc a mai lucrat în administrația publică, în perioada mandatului de președinte al Consiliului județean Hunedoara a lui Mircea Moloț, când a asigurat permanența la sediul din Petroșani al forului județean. În ultimii ani, a lucrat ca funcționar în cadrul companiei de utilități Apa Serv Valea Jiului. Mariana Ghioc este membru fondator al Organizației municipale Petroșani a Pro România, dar a mai activat, în trecut și ca membru al PNL și ALDE.