Ceea ce face parte din frumusețea vieții culturale este aceea că aceasta nu este rezervată unor specialiști în materie, ci este deschisă oricui în sufletul și mintea căruia licăre acea sclipire de talent ce reprezintă esența definitorie a artei.
Acesta este și motivul pentru care, în anul 2020, am avut bucuria de regăsi, în fascinanta lume a creației literare din Valea Jiului, câteva nume noi, provenind, din punct de vedere profesional, din domenii ce ar putea fi considerate, la prima vedere, poate doar tangențiale acesteia. Din rândul acestora s-au detașat două distinse doamne pentru care arta poetică este o pasiune ce s-a transformat frumos, închegând apreciate volume de poezie: Florentina Mitrică și Anca Ciolca.
Florentina Mitrică (inspector în cadrul ITM Petroșani) și-a lansat în 2020 primul său volum de poezie, intitulat ”Emoții printre rânduri” (Ed. Universitas, 2020) cu care și-a făcut loc, cu eleganța fină a versurilor sale, în elita culturală a Văii Jiului.
Similar, pentru Anca Ciolca (funcționar public în cadrul Primăriei municipiului Petroșani), anul 2020 avea să-i aducă și o re-confirmare a talentului său în creația literară, după ce poeziile sale cuprinse în volumul ”Iubește și scrie”, lansat în anul precedent, au fost apreciate și premiate de Fundația academicianului Naji Naaman, care acordă anual distincții de onoare autorilor operelor literare care sunt emancipate din punct de vedere al conținutului și stilului și care au ca scop reînvierea și dezvoltarea valorilor umane. Între cei 77 de laureați din anul 2020 ai Premiilor Naji Naaman, s-a aflat și Anca Ciolca.
Desigur, recunoașterea de care cele două distinse doamne s-au bucurat în anul 2020 în plan cultural, dar mai ales aprecierile de care creațiile acestora se bucură în rândul iubitorilor de poezie din Valea Jiului, sunt elementele definitorii ale deciziei pentru care Exclusiv a decis să le împartă acestora Premiul pentru literatură al anului 2020.