CFR: Circulație ferofiară în condiții de iarnă pe toate secțiile din țară

Circulația feroviară se desfășoară în condiții normale de iarnă pe toate secțiile de cale ferată din țară și nu sunt înregistrate întârzieri, anunță, joi dimineața, CFR, potrivit news.ro.

 

CFR anunță că joi dimineața nu sunt probleme în traficul feroviar, trenurile circulă în condiții normale de iarnă pe toate secții de cale ferată şi nu se înregistrează întârzieri în circulaţie.

Singurul interval de stații unde trenurile circulă cu plug antemergător este segmentul de cale ferată Tulcea – Medgidia, zonă în care rafalele de vânt ating viteza de 70 km/h.

CFR SA precizează că menţine legătura cu toţi operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă astfel încât, în funcţie de evoluţia vremii, traficul feroviar să fie asigurat pe toate magistralele feroviare.

„În situaţia în care sunt necesare modificări de grafic, toţi operatorii de transport feroviar de călători sunt avizaţi, astfel încât aceştia să poată publica pe site-urile proprii informaţii actualizate despre trenurile înscrise în grafic”, anunță CFR SA.

Călătorii sunt rugaţi ca în această perioadă, în care sunt anunţate condiţii meteo nefavorabile, să solicite informaţiile referitoare la condiţiile de circulaţie a trenurilor la numărul de telefon 021/9521 – Informaţii CFR – iar pentru verificarea orelor de sosire sau plecare din gările Bucureşti Nord, Timişoara, Iaşi, Braşov şi Constanţa pot accesa site-ul administratorului infrastructurii feroviare – www.cfr.ro, domeniul camere web, unde panourile de sosiri/plecări sunt actualizate.

stiripesurse.ro