Efectuarea unui test covid-19 la întoarcerea în țară în locul carantinării de 14 zile. Alternativa Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism
În schimbul carantinării de 14 zile, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) solicită ca alternativă, la întoarcerea în ţară, efectuarea unui test covid-19, deoarece astfel se generează un nou val de anulări ale pachetelor de servicii de călătorie contractate, restituiri şi litigii.
”NET (Reţeaua pentru Sectorul Privat European în Turism) solicită factorilor de decizie din statele membre UE să asigure testări fiabile, accesibile şi eficiente pentru a înlocui cerinţele de carantină şi alte restricţii la libera circulaţie a persoanelor. Activitatea agenţiilor de turism din România a fost grav afectată în anul 2020 datorită restricţiilor de călătorie impuse la nivel global în contextul pandemiei de COVID-19”, arată ANAT.
Agenţiile de turism precizează că, în contextul actual, pozitiv pentru ţara noastră, al scăderii numărului de cazuri de infectări cu noul coronavirus, agenţiile de turism se confruntă în continuare cu o situaţie care le afectează activitatea. Ţările în care călătoresc turiştii români în acest moment, puţine de altfel, se află pe lista galbenă, crescând numărul solicitărilor de anulare a rezervărilor.
”Niciun român nu doreşte şi nu îşi permite să stea în carantină 14 zile la întoarcerea dintr-o călătorie sau vacanţă. Acest aspect generează un nou val de anulări ale pachetelor de servicii de călătorie contractate, restituiri şi litigii. Având în vedere cele menţionate mai sus şi faptul că turiştii care se întorc din aceste ţări şi stau în carantină nu ştiu dacă sunt infectaţi şi dacă pot infecta, la rândul lor, alte persoane, propunem abordarea acestei situaţii prin varianta în care un călător care se întoarce dintr-o ţară aflată pe lista galbenă, să aibă ca alternativă la carantinare efectuarea unui test în termen de 3 zile de la întoarcerea în România. Se poate menţine măsura de carantinare până la obţinerea rezultatului unui test negativ sau se poate introduce posibilitatea efectuării de teste rapide pe aeroport”, spune Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a trimis, la finele săptămânii trecute, o scrisoare deschisă către Guvern, premierului Florin Cîţu, către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, ministrului Claudiu Năsui, respectiv către Ministerului Afacerilor Interne, lui Raed Arafat, secretar de stat, prin care solicită implementarea acestor măsuri.
De asemenea, ANAT consideră că trebuie revizuită şi măsura conform căreia, în cazul în care părinţii sunt vaccinaţi, la întoarcerea dintr-o călătorie într-o ţară din lista galbenă, copiii nevaccinaţi trebuie să rămână în carantină o perioadă de 14 zile.
Pe de altă parte, NET (Reţeaua pentru Sectorul Privat European în Turism – Network for European Private Sector in Tourism), unde ANAT este membră prin intermediul ECTAA (Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Turism şi Touroperatorilor), salută decizia şefilor de stat sau de guvern din UE de a-şi coordona răspunsurile la pandemia COVID-19 în ceea ce priveşte restricţiile de călătorie, testarea şi vaccinările pentru a stopa răspândirea virusului.
”Este necesară o coordonare suplimentară şi urgentă pentru asigurarea unei baze solide în urma căreia industria turismului poate fi reclădită. Chiar dacă accentul ar trebui să fie pus în prezent pe stoparea Covid-19 răspândită în Europa, nu ar trebui să pierdem din vedere ce va urma apoi”, precizează NET.
Turiştii caută un semnal clar despre cum şi când pot călători din nou în siguranţă. Iar industria turismului trebuie să aibă o perspectivă clară pentru a reîncepe afacerea.
”Acesta este motivul pentru care NET solicită statelor membre şi factorilor de decizie din UE să continue discuţiile şi să convină asupra unor măsuri coordonate care sunt necesare pentru reluarea cu succes a călătoriilor şi turismului în cazul în care situaţia epidemiologică se îmbunătăţeşte. NET invită astfel toţi factorii de decizie la nivel european să: Accelereze ratele de vaccinare pe întregul continent; Adopte o abordare comună a UE pentru a defini ratele de incidenţă, care ar putea asigura relaxarea restricţiilor şi ar spori încrederea publicului prin urmărirea progresului; Continue discuţiile cu privire la formularul digital comun de localizare a pasagerilor pentru toate tipurile de transport; Construiască un sistem comun pentru teste şi vaccinări; Asigure testări fiabile, accesibile şi eficiente pentru a înlocui cerinţele de carantină şi alte restricţii la libera circulaţie a persoanelor; Continue evaluarea utilizării testelor antigen în locul testelor PCR; Anunţe în mod clar, cuprinzător şi în timp util (cu cel puţin 5 zile înainte) informaţii despre restricţii şi cerinţele corespunzătoare; Ofere stabilitate evitând modificarea continuă a restricţiilor de călătorie; Implementeze o strategie cu o perspectivă pe termen lung, care să ia în calcul apariţia altor boli, pandemii sau ameninţări în viitor”, precizează NET.
Toate speranţele se bazează pe succesul acestor măsuri coordonate, cu scopul de a restabili încredere şi de a face posibile din nou călătoriile în siguranţă, spun reprezentanţii industriei.
Între timp, industria va avea nevoie de sprijin financiar continuu pentru a rezista provocărilor permanente generate de pandemie şi pentru a-şi putea regândi planurile de afaceri pe termen mediu şi lung.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism este membră ECTAA (Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Turism şi Touroperatorilor), care, la rândul său, este membru al NET. Printre membrii NET se numără cele mai importante asociaţii şi federaţii europene de turism, precum ETOA (European Inbound Tourism), Eurogîtes (Asociaţia Europeană de Turism Rural), HOTREC (Asociaţia Europeană a sectorului HoReCa), EFCO & HPA (Federaţia Europeană a Organizaţiilor de campinguri şi parcuri de distracţie), IAAPA (Asociaţia Globală pentru Industria Atracţiilor) şi IRU (Asociaţia Mondială a Transportatorilor Rutieri).
Sursă: news.ro