Elevii și profesorii cu boli cronice vor putea să facă orele online și după redeschiderea școlilor. Declarațiile Ministrului Educației
Miercuri, la Parlament, Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că profesorii cu „vulnerabilităţi certificate medical” vor putea preda online, transmite Agerpres.
„Cu toţii ne dorim revenirea la normalitate. Normalitate înseamnă şcoală cu prezenţă fizică, chiar dacă vom adăuga componente de online în perioada ce va urma. Cei care au vulnerabilităţi, elevii care au vulnerabilităţi certificate medical cu siguranţă vor avea acces la învăţare online.
Aparţinătorii: părinţi, bunici ai acestor copii care au vulnerabilităţi generate de boli cronice certificate medical şi ei vor avea acces la învăţământ online. Cadrele didactice care la rândul lor pot avea vulnerabilităţi certificate medical vor putea să predea online sau asta în cazul în care nu vor exista şi în cea mai mare parte a situaţiilor nu există cadre didactice care să înlocuiască aceşti colegi care au vulnerabilităţi medicale. În acest fel vom asigura accesul la învăţământ online oricui are o motivaţie solidă, o certificare medicală”, a spus ministrul.
Reamintim că pe 2 februarie va fi luată o decizie oficială privind redeschiderea școlilor în format fizic, în funcție de rata de infectare din fiecare localitate.
Sursa: g4media.ro