luni, februarie 1st, 2021
Cristian Resmeriță (senator PSD): ”Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu trebuie să plece !”
”Personal, cred și eu, asemeni colegilor mei din PSD și asemeni celor mai mulți dintre români, că ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, trebuie să plece acasă!”, a declarat senatorul PSD Cristian Resmeriță, la finalul primei zile din noua sesiune parlamentară care a început luni, 1 februarie 2021, la Parlament. În calitatea sa de senator PSD de Hunedoara, Cristian Resmeriță s-a alăturat în rândul susținătorilor colegilor deputați care au inițiat o moțiune simplă împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, despre care social-democrații spun că ar trebui să demisioneze din funcție, ca urmare a situațieiCItește mai departe
Sesiune informală la sediul CJH privind perspectiva atragerii de noi fonduri europene în Valea Jiului prin Fondul pentru Tranziție Justă
Perspectiva localităților din Valea Jiului de a atrage finanțări semnificative pentru dezvoltare din Fondul pentru Tranziție Justă în valoare de peste 2 miliarde de euro, pus la dispoziție de Uniunea Europeană în cadrul unui program special de finanțare a comunităților europene afectate de restructurarea sectorului minier, aduce din nou la masa dialogului autorităților publice locale și județene, dar și organismele de gestionare a fondurilor europene pentru România. În acest context, din dorința de a centraliza cât mai eficient proiectele care pot obține finanțări nerambursabile de la Comisia Europeană prin FondulCItește mai departe
PSD cere demisia ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu
Încă din prima zi a sesiunii parlamentare de iarnă din 2021, deputații PSD au inițiat procedurile pentru depunerea unei moțiuni simple îndreptată împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. De altfel, deputații social-democrați i-au cerut acestuia, în contextul tragediei de la Institutul ”Matei Balș” din București, demisia din funcție. Deputatul hunedorean PSD Natalia Intotero se numără printre inițiatorii moțiunii simple împotriva ministrului Sănătății. Aceasta apreciază că, de când a preluat funcția de ministru, Vlad Voiculescu s-a preocupat numai de poziția sa politică, nevoile imediate ale sistemului de sănătate fiind în plan secund. ”S-aCItește mai departe
Restricții de apă marți, 2 februarie, la Petroșani și Vulcan
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru marți, 2 februarie 2021, în localitățile Petroșani și Vulcan, după cum urmează: Petroșani – între orele 9:00 – 14:00. Zonele afectate: str. 1 Decembrie 1918, bl. 59, 61, 63, 65, 67, Sediul Enel Distribuție – str. C. Mille. Motivul restricției: înlocuire branșament cu pierderi, str. 1 Decembrie 1918, bl. 61, sc. 2. Vulcan – între orele 9:00 – 18:00. Zonele afectate: str. Crividia, Izvor, Merișor, Buciumani, Abator, Jiu – Paroșeni, Dealului, Gorunului, Retezat, Vâlcelelor, Dâmbovița, Valea Arsului, DealulCItește mai departe
La Lupeni se inaugurează o nouă și modernă sală de fitness
În municipiul Lupeni se deschide astăzi o nouă sală de gimnastică pentru întreținere (fitness), dotată cu echipamente specifice de ultimă generație, urmare a unei inițiative private a unei tinere întreprinzătoare. Este vorba despre Lorena Ilie, o tânără din Lupeni care, după succesul pe care l-a avut în afaceri în domeniul industriei cosmetice, în Marea Britanie, a decis să investească parte din profitul obținut în străinătate, acasă, la Lupeni. Fiind licențiată în Educație Fizică, absolventă a Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București, Lorena Ilie a decis că naturaCItește mai departe
Conducerea Consiliului Județean Hunedoara cere managerilor de spitale noi măsuri pentru siguranța pacienților
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, împreună cu vicepreședintele Ion Bădin și administratorul public Costel Avram au avut luni, 1 februarie 2021, o întâlnire cu managerii și directorii medicali ai unităților medicale din subordine. În cadrul acesteia, președintele Laurențiu Nistor le-a solicitat managerilor să prezinte în cel mai scurt timp necesarul de detectoare de oxigen care să prevină producerea unor incidente nedorite. „Am convocat această ședință pentru că sănătatea este pe primul loc și vreau să mă asigur că facem tot posibilul pentru siguranța pacienților. Am desemnat o echipă din cadrulCItește mai departe
Senatorul social-democrat Cristian Resmeriță începe noul său mandat de parlamentar în alianță cu cetățenii
Prima sesiune parlamentară din noua legislatură aleasă în alegerile din decembrie 2020 începe luni, 1 februarie 2021. Odată cu debutul activității parlamentare din anul 2021 și pentru senatorul hunedorean Cristian Resmeriță, începe o nouă etapă în cariera sa politică. Acesta se află la al doilea mandat de senator, după alte două mandate de parlamentar în care a activat la Camera Deputaților. Acum, acesta a fost însărcinat de colegii senatori și cu responsabilitatea funcției de secretar al Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senatul României, calitate în careCItește mai departe
Carnet de conducere 2021: Care sunt condițiile noi pentru obținerea permisului, în acest an
Anul care s-a încheiat a adus o serie de modificări importante referitor la regulile pentru dobândirea permisului auto sau sumele care trebuie plătite pentru obținerea acestora. Pe langă o serie de noutăți, a fost stabilit ca permisele obținute în Marea Britanie să poată fi preschimbate, în continuară, în țară, fără necesitatea de a susține un examen sau test, chiar și după Brexit. 1. Tarifele pentru permisele auto și certificatele de înmatriculare sunt mai mari și se plătesc altfel Din vara lui 2020, cei interesați de obținerea permisului de conducere sauCItește mai departe
Intervenții pe drumurile județene în weekend
Sfârșitul de săptămână a adus noi intervenții pe drumurile județene. S-a acționat cu material antiderapant și s-a curățat partea carosabilă de zăpada proaspăt depusă. În cursul zilei de vineri, s-a intervenit pe următoarele drumuri județene: DJ 706B Stejărel, DJ 706A Brănișca, DJ 687E Ghelari, DJ 687D Lunca Cernii, DJ 680B Lăpugiu de Sus, DJ 763B Podele. În noaptea de vineri spre sâmbătă, operatorii au intervenit cu utilajele pe: DJ 687 Hunedoara – Călan, DJ 687E Ghelari, DJ 687F Lelese, DJ 687J Cerbăl, DJ 668A Chitid, DJ 705A Costești, DJ 668CItește mai departe
Concediu medical 2021: Care sunt tipurile de concedii medicale şi indemnizaţiile aferente lor
Un salariat poate beneficia de concedii medicale şi indemnizaţii aferente pentru diverse situaţii în care devin incapabili de muncă dacă primește venituri pentru care se plătesc contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate. Conform OUG nr. 158/2005, persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, dacă au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul României, au dreptul la concedii medicale şi indemnizaţiile aferente dacă: – realizează venituri din desfăsurarea unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut special prevăzut de lege,CItește mai departe
Când începe Postul Mare al Paștelui Catolic și Ortodox 2021. Care sunt diferențele celor două dogme
Paștele ortodox 2021 este în data de 2 mai, iar Paștele catolic 2021 se sărbătorește în 4 aprilie. În acest an, Postul Paștelui Ortodox va începe în data de 15 martie până în data de 1 mai. Potrivit calendarului Catolic, prima zi a Postului Paștelui Catolic este ziua de miercuri, 17 februarie și se va încheia în 3 aprilie. Duminica Floriilor semnifică intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim în zilele dinaintea patimilor. Floriile sunt prăznuite cu o săptămână înainte de Paște. Astfel, Sărbătoarea de Floriile 2021 la ortodocși pică,CItește mai departe
Februarie sau Făurar, graniță între două anotimpuri: Cântatul bufniţei, semn de primăvară timpurie
Februarie sau Făurar este a doua lună a anului în calendarul Gregorian. Denumirea ei populară este legată de meșterii fauri, lucrători ai fierului, sau fierarii, care pregătesc uneltele de muncă, ascut sau confecționează fiarele sau cuțitele de plug înainte de începerea lucrărilor agricole de primăvară. Pentru că are doar 28 sau 29 de zile, Făurar este considerat fratele mai mic al lunilor anului. Luna are 29 de zile în anii bisecți; în ceilalți ani, luna februarie are 28 de zile. Numele lunii februarie (latina: Februaris, onis = purificare, curățire) esteCItește mai departe
Cumpărarea de vechime în muncă 2021: Două mecanisme pentru completarea stagiului de cotizare
Contribuabilii care doresc să își acopere golurile din stagiul de cotizare la sistemul de pensii au la dispoziţie în acest an nu doar unul, ci două mecanisme prin care o pot face. Primul este în vigoare din luna septembrie a anului trecut şi se va încheia la 31 august, iar cel de-al doilea va fi disponibil o dată cu intrarea în vigoare a noii legii a pensiilor, de la 1 septembrie. Important de menţionat este că dacă primul mecanism este valabil pe o perioadă limită, cel de-al doilea va puteaCItește mai departe
ATENȚIE! SE IA CURENTUL ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA! VEZI UNDE!
E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbăCItește mai departe
Autoritățile de la Uricani mizează, în 2021, în special pe fondurile europene atrase pentru dezvoltarea localității
În opinia primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, anul 2021 se anunță a fi unul dificil pentru comunitatea locală din orașul Uricani, fapt deja confirmat la finalul anului precedent, când lipsa de sprijin din partea guvernului liberal s-a făcut simțită din plin, în special în ceea ce privește plata unor obligații de asistență socială, dar și în ceea ce privește repartizarea de fonduri pentru echilibrarea bugetelor locale, unde Uricaniul a fost dezavantajat în mod flagrant față de alte administrații locale hunedorene, conduse de primari ai PNL. Pornind de la această situație,CItește mai departe
Evaluarea activității anuale a Universității din Petroșani relevă că anul 2020, deși unul greu a fost marcat de o evoluție constantă a instituției academice din Valea Jiului, la toate capitolele
Evaluarea activității anuale a Universității din Petroșani relevă că anul 2020, deși unul greu a fost marcat de o evoluție constantă a instituției academice din Valea Jiului, la toate capitolele. Concluziile acestui Raport de autoevaluare au fost prezentate în ședința din 28 ianuarie 2021 a Senatului universitar care a și aprobat documentul. Raportul de evaluare a calității în Universitatea din Petroșani în anul 2020, întocmit de conf.univ.dr.ec. Codruța Dura (în calitate de Președinte al Comisie de Evaluare și Acreditare Universitară) și de conf.univ.dr.ec. Dorina Niță (în calitate de director alCItește mai departe
”Privesc printre lacrimi” / O poezie de Dorel Neamțu
Privesc printre lacrimi, la ai noștri părinți Ce au urcat la ceruri, albi ca niște sfinți Să împodobească acolo, sus, veșnicia Ca pe un POM de CRĂCIUN În SFÂNTUL AJUN. Sfântă le fie, în veci, cununia Curați ca niște pustnici, în grijă de noi Uitau și de foame, uitau și de nevoi Să ne vadă odată cum creștem frumoși. Și-n somnul cel dulce, ne sărutau sfioși Ne urcau în vise, peste-a lor puteri Nu plângeau de moarte și nici de dureri Muguri de viață și de gând curat. Ne țineauCItește mai departe