Deva va fi gazda expoziției de benzi desenate ,,Eroii care au făcut istorie”
Asociația Forums și Muzeul Județean de Istorie Brașov vor prezenta la Deva expoziția outdoor de benzi desenate istorice ,,Eroii care au făcut istorie”. Aceasta cuprinde benzile desenate realizate cu ocazia concursului național dedicat artiștilor, organizat în cadrul Festivalului de Benzi Desenate Istorice Brașov, ediția 2020.
Expoziția cuprinde 27 de benzi desenate originale, care cuprind, în total, 111 planșe realizate de către 26 de autori. Această expoziție a mai fost prezentată până acum în Piața Sfatului din Brașov și la Sibiu, pe Esplanada Sălii Thalia. După Deva, expoziția îşi va continua itinerarul la Bistrița, Cluj-Napoca, Baia Mare, Alba Iulia, București, Craiova, Râșnov, Brăila și Constanța.
Lucrările din cadrul acestei inedite expoziții vor fi expuse în Piaţa Unirii din Deva, în perioada 8 – 24 februarie 2021. Intrarea la expoziție este liberă!
Expoziţia de benzi desenate istorice ,,Eroii care au făcut istorie” face parte din seria evenimentelor prilejuite de împlinirea, în acest an, a 150 de ani de existenţă a Colegiului Naţional „Decebalˮ din Deva.
« Cum vor susține EXAMENELE NAȚIONALE și cum vor fi EVALUAȚI elevii care fac în continuare școala online (Știre anterioară)
(Următoarea știre) ALERTĂ meteo emisă de ANM: sunt VIZATE 28 de județe »