Am constatat, în aceste zile, abundența de mesaje publice prin care mai multe persoane din mediul politic încearcă să obțină capital de imagine pe seama programului de reparații capitale care se desfășoară la Spitalul Județean de Urgență din Deva. Este vorba despre programul demarat în anul 2009, la inițiativa medicului Ioan Demeter, atunci director al DSP Hunedoara, pe care l-am susținut în calitate de deputat ales în județul Hunedoara.
Pentru a pune acest program în contextul corect, lipsit de patimă politică și de orgolii, mă văd nevoit să fac câteva precizări.
Începând cu anul 2010, toate guvernele, indiferent de apartenența politică, au finanțat lucrările care s-au desfășurat în cadrul programului de reparații capitale. Desigur, unele guvernări au fost mai generoase, altele au considerat că alte obiective sunt priorități. Pentru unii guvernanți, „sănătatea și educația” nu au fost priorități. În tot acest timp, Consiliul Județean Hunedoara a cofinanțat acest program, în cuantumul stabilit la preluarea în administrare a unității medicale, atât în ceea ce privește lucrările de renovare, cât și achiziția de echipamente medicale.
Sintagma „nu contează cine a avut ideea și a făcut, contează cine dă banul” trebuie să dispară din gândurile și din vocabularul politicienilor care, extrem de vocali, trâmbițează victorii, deși nu au luat parte la luptă. Banii alocați pentru acest proiect provin din bugetul statului român, nu din conturile sau buzunarele vremelnicilor miniștri și prim-miniștri.
Solicit public celor care se manifestă extrem de gălăgios în aceste zile să se alăture demersurilor făcute de Consiliul Județean Hunedoara pentru ca, în maximum 2 ani, lucrările în cadrul acestui program de reparații capitale să fie finalizate! Pe această cale, adresez rugămintea doamnei deputat Vetuța Stănescu, domnului Sebastian Mezei – director DSP Hunedoara și domnului Adrian Nicolae David – președinte-director general al CAS Hunedoara, să lase politica la o parte și să facă front comun cu administrația județeană pentru a munci în interesul cetățenilor județului Hunedoara.
De asemenea, solicit Ministerului Sănătății să asigure în proiectul de buget pe anul 2021 sumele necesare continuării investiției de la SJU Deva.
Județul Hunedoara a suferit prea mult în ultimii 30 de ani ca să ne mai permitem războaie cu tentă politică. În 2016 am început reconstrucția și continuăm să ne onorăm promisiunile față de toți hunedorenii. Disputele sterile, goana după aprecieri și setea de popularitate sunt dovada nepăsării față de problemele hunedorenilor. De aceea, închei prin a adresa, către toți cei interesați să lupte pentru județul nostru, un apel la colaborare pentru a veni în întâmpinarea așteptărilor tuturor hunedorenilor.
Laurențiu NISTOR,
Președintele Consiliului Județean Hunedoara