joi, februarie 11th, 2021
Deputatul Natalia Intotero face un apel la unitate pentru Educație
Deputatul hunedorean Natalia Elena Intotero a fost desemnată să conducă Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților. Din postura de președinte al acestei Comisii parlamentare, Natalia Intotero face un apel către toți colegii parlamentari și către întreaga clasă politică românească la unitate pentru Educație. Aceasta consideră că acum și nu la anul, trebuie conturat un plan coerent și realist pentru învățământul românesc, cu o finanțare corespunzătoare. ”În ultimele săptămâni, am avut plăcerea de a discuta cu mulți actori din educație. Toate părțile implicate, fie că vorbim despre reprezentanții elevilor și ai părinților,CItește mai departe
Ateliere tehnologice gratuite pentru elevii claselor primare și gimnaziale din orașul Uricani
În orașul Uricani, județul Hunedoara școlile au început în scenariul verde, astfel încât toți copiii merg fizic la școală. Acest lucru face posibilă și derularea unui program educațional în care elevii claselor primare și gimnaziale de la școlile din orașul Uricani vor beneficia de ateliere tehnologice gratuite, în cadrul proiectului Tehnologia în educație. Proiectul Tehnologia în Educație este finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow și beneficiază de sprijinul Primăriei Uricani. Proiectul Tehnologia în educație urmărește conștientizarea în vremurile actuale a importanței folosirii tehnologieiCItește mai departe
Profesorii vor putea fi SUSPENDAȚI de la catedră dacă au fost trimiși în judecată pentru fapte de violență, rasism sau hărțuire sexuală. PROIECT
Un proiect depus la Camera Deputaților urmăreşte stabilirea condiţiilor în care contractul de muncă al unui cadru didactic poate fi suspendat dacă acesta este trimis în judecată pentru săvârşirea unor fapte împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale, iar cel de-al doilea este o reîncercare a iniţiatorului de a introduce autobuze şcolare în localităţile cu peste 50.000 de locuitori. Iniţiatorii primului proiectul legislativ spun că dacă un cadru didactic este trimis în judecată pentru săvârşirea unor fapte împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale sau pentru orice alte fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută,CItește mai departe
OFICIAL| Starea de ALERTĂ a fost PRELUNGITĂ cu încă 30 de zile. Când va intra în vigoare
Starea de alertă urmează a fi prelungită pe teritoriul României din data de 12 februarie, ca urmare a menținerii numărului de infectări cu Covid-19. Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 04.02.2021, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și propunerea Ministrului Sănătății aprobată la nivelul Grupului de Suport Tehnico-Științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României. Luând în considerare solicitarea Primăriei Orașului Issaccea din județul Tulcea referitoare la deschidereaCItește mai departe
HORECA dă Guvernul în judecată și cere despăgubiri de 500.000.000 de euro. Nici un ajutor concret până acum pentru sectorul aflat în stare critică
Reprezentanții din industrie HORECA intenționează să dea Guvernul în judecată și să ceară despăgubiri de 500.000.000 de euro deoarece guvernanții nu au găsit până acum o cale să ajute concret acest sector aflat într-o situație critică. „Este dreptul legitim al unei industrii închise să acționeze în judecată un guvern care nu vine și cu măsuri compensatorii atunci când decide să închidă o industrie. Am pornit împreună să contruim ordonanța 224 care presupune operaționalizarea unei scheme de ajutor de stat pentru acoperirea a 20% din pierderea cifrei de afaceri 2019CItește mai departe
Avertizare meteo: COD GALBEN de ger, vânt puternic, ninsori viscolite și polei, în toată țara, până vineri după masa
Meteorologii au emis miercuri, 10 februarie 2021, o avertizare cod galben de răcire accentuată a vremii, intensificări ale vântului, ninsori viscolite și polei în toată țara. În intervalul 11 februarie, ora 12:00 – 12 februarie, ora 12:00, vremea se va răci brusc și accentuat în toate regiunile, astfel încât în cursul nopții de joi spre vineri (11/12 februarie) va fi ger în vestul, nordul, nord-estul și centrul țării. Treptat vor predomina ninsorile la început în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și zonele montane, apoi și în Dobrogea și cea maiCItește mai departe
Restricții de apă joi, 11 februarie, în municipiul Vulcan
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi, 11.2.2021, în municipiul Vulcan – între orele 9:00 – 14:00. Zonele afectate: str. Traian, bl. A1, A2, A3, A4, A5, A6, de la bl. 1 la bl. 17, bl. 7A, 8A, 9A, 27. Al. Muncii, bl. 2a, 4a, 6a, 2b, C6, C7, C11, C12, C13, e1, e2, Mihai Viteazu, bl. G3-G4, F8-F9, D1, D2, D3, D4, D5, D6, B1, B2, B3, E1, E2, E3, C22, C23, C24, C25, N. Titulescu, bl. F1, F2, F3, de la bl. D7 la bl. D13,CItește mai departe
Ședință de îndată joi, 11 februarie, la Consiliul județean Hunedoara
Consiliul Județean Hunedoara se întâlnește joi, 11 februarie 2021, de la ora 11.00, în ședință de îndată (videoconferință) cu următoarea Ordine de zi: 1. Proiect de hotărâre privind actualizarea devizului general al obiectivului de investiții Conservarea, restaurarea și punerea în valoare a Cetății Sarmizegetusa din cadrul sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, punct ”Dealul Grădiștii” finanțat prin Programului RO- Cultura; 2. Proiect de hotărâre privind aprobarea devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții: ”Reabilitare Casa de cultură Municipiul Hunedoara”; 3. Proiect de hotărâre privind atribuirea unei licențe de traseu pentru transportul rutierCItește mai departe
Soluții pentru asigurarea transportului public Vărmaga-Deva, de la Consiliul județean Hunedoara
Miercuri, 10 februarie 2021, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, au primit la sediul instituției un grup de cetățeni din satul Vărmaga, comuna Certeju de Sus, care solicită sprijin pentru asigurarea transportului elevilor din sat la unitățile de învățământ din centrul de comună și din municipiul Deva. Cum au rămas elevii din Vărmaga fără transport La sfârșitul anului 2013, traseele județene au fost atribuite operatorilor de transport în urma licitației organizată prin platforma electronică a Agenției pentru Agenda Digitală a României –CItește mai departe
Cererea și oferta de locuri de muncă pentru implementarea Planului de activități sezoniere, mediată de Primăria municipiului Lupeni
Primăria municipiului Lupeni informează, prin intermediul unui comunicat, că potrivit noilor reglementări legale, persoanele juridice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale care au nevoie de forță de muncă și funcționează pe raza unității administrativ-teritoriale a municipiului Lupeni, pot beneficia de sprijin din partea autorităților locale în vederea participării lor la implementarea ”Planului de activități sezoniere” pentru anul 2021. Reprezentanții administrației locale de la Lupeni informează că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 192/2018 – pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001– privind venitul minim garantat, art. I dinCItește mai departe
Judecătorul Cristi Danileț invitat al Consiliului Elevilor hunedoreni la lansarea proiectului ”Legea și Tinerii”
Primul proiect realizat de noua echipă a Consiliului Județean al Elevilor Hunedoara va fi prezentat, public, elevilor din județ în cadrul unui webinar care va avea loc, în mediul on-line, sâmbătă, 13 februarie 2021, de la ora 17,00 îl va avea ca invitat pe judecătorul Cristi Danileț. Acesta este membru fondator al Asociației “VeDem Just” și Coordonator Național EDUIURIS. Cristi Danileț este judecător din anul 1998, dar a mai fost, timp de doi ani, consilier al ministrului justiției și timp de alți șase ani, membru în Consilul Superior al Magistraturii (CSM).CItește mai departe
Cristian Resmeriță: ”Măsurile actualei guvernări de dreapta riscă să distrugă industria HORECA”
Printre măsurile pe care intenționează să le ia guvernul în vederea reducerii deficitului bugetar, figurează și cea privind renunțarea la acordarea de tichete de vacanță pentru angajații din sectorul bugetar. Cu toate că reprezentanții autorității guvernamentale dau asigurări că această măsură nu va avea un impact major în sectorul de turism, nu puțini sunt aceia care cred că adoptarea acestei măsuri într-un an în care vine după ce sectorul HORECA a fost cel mai puternic afectat de pandemia de coronavirus, va conduce la falimentarea unui număr foarte mare de agențiCItește mai departe