Profesorii vor putea fi SUSPENDAȚI de la catedră dacă au fost trimiși în judecată pentru fapte de violență, rasism sau hărțuire sexuală. PROIECT
Un proiect depus la Camera Deputaților urmăreşte stabilirea condiţiilor în care contractul de muncă al unui cadru didactic poate fi suspendat dacă acesta este trimis în judecată pentru săvârşirea unor fapte împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale, iar cel de-al doilea este o reîncercare a iniţiatorului de a introduce autobuze şcolare în localităţile cu peste 50.000 de locuitori.
Iniţiatorii primului proiectul legislativ spun că dacă un cadru didactic este trimis în judecată pentru săvârşirea unor fapte împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale sau pentru orice alte fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, printre care putem aminti ameninţări, fapte de violenţă sau infracţiunile de ură rasială, urmarea firească este ca raporturile sale de muncă să se suspende de drept până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.
Suspendarea de drept a contractului de muncă a unui cadru didactic ar urma să fie posibilă în situaţiile în care:
cadrul didactic a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor fapte contra libertăţii şi integrităţii sexuale sau pentru orice alte fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;
faţă de cadrul didactic a fost dispusă reţinerea, arestul la domiciliu, arestarea preventivă, precum şi controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligaţii care împiedică exercitarea raportului de serviciu, în condiţiile Codului de procedură penală.
De asemenea, suspendarea contractului de muncă va putea fi făcută şi la iniţiativa conducerii instituţiei de învăţământ „în situaţia în care faţă de cadrul didactic a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unor fapte contra libertăţii şi integrităţii sexuale sau pentru orice alte fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută”.
Dacă va ajunge să fie adoptat de către Parlament, iniţiativa ar urma să completeze cadrul legislativ privind regulile aplicabile profesorilor care au fost condamnaţi pentru anumite infracţiuni intenţionate.
Cel de-al doilea proiect pe domeniul educaţiei vizează oferirea de transport public local elevilor în mod gratuit, precum şi înfiinţarea de curse şcolare în localităţile cu peste 50.000 de locuitori. Iniţiatorul proiectului de lege nu a făcut decât să înregistreze din nou, o dată cu începerea noii sesiuni parlamentare, a unui proiect depus tot la Camera Deputaţilor în octombrie 2020, fără a-l aduce la zi cu modificările apărute.
Prevederea proiectului ce vizează gratuitate pentru transportul public local, până când elevii împlinesc vârsta de 18 ani sau termină studiile liceale, este cuprinsă deja într-un proiect care a devenit lege în noiembrie 2020.
Singura prevedere a proiectului care mai poate fi adoptată este cea care prevede că elevii din învăţământul primar şi secundar care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ de stat, particulare sau confesionale autorizate/acreditate din municipiile şi oraşele cu mai mult de 50.000 de locuitori vor beneficia de transport de tip curse şcolare pentru transportul de la/până la unitatea de învăţământ.
Sursa: avocatnet.ro