Aflate încă în plin șantier, lucrările privind reabilitarea și modernizarea Cinematografului ”Cultural” din municipiul Lupeni decurg în ritm constant pozitiv iar, așa cum avea să constate primarul Lucian Resmeriță la cea mai recentă vizită de evaluare făcută aici, sunt în graficul stabilit în contractul încheiat cu antreprenorul acestui obiectiv de investiții.
Primarul municipiului Lupeni apreciază că, din fericire, cele mai complexe lucrări, care vizau stoparea infiltrațiilor apei prin acoperiș și a degradării pereților clădirii, au fost stopate încă din toamnă, astfel că muncitorii care lucrează aici au putut să-și desfășoare activitatea și pe perioada iernii, efectuând lucrări de izolație și tencuieli în interior. ”S-a lucrat bine și pe perioada iernii, în special la lucrările de amenajări interioare, la sistemul de încălzire și la rețeaua electrică precum și la instalația de aer condiționat, lucrări care sunt finalizate deja în proporție de aproape 90%. În același timp au fost executate lucrările de izolație ale pereților, atât la exterior, cât și la interior, a fost montată tâmplăria de aluminiu cu geam termopan, la ușile de acces și ferestrele clădirii cinematografului, fiind executate și o serie de alte lucrări prevăzute în proiectul de execuție. După această nouă inspecția pe care am făcut-o la Cinematograf, pot să spun cu certitudine că evoluția acestei investiții decurge conform graficului, fiind poate chiar puțin avansată față de ceea ce am preconizat. Acest lucru mă face să cred că anul acesta, vom putea să redăm în folosință și acest obiectiv, care va avea un loc însemnat în viața culturală a comunității noastre”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Între timp, potrivit informațiilor prezentate de primarul municipiului Lupeni, au fost deja derulate și procedurile de achiziție pentru echipamentele specifice care vor deservi activitatea de la noul cinematograf și care vor asigura proiecția de filme la cele mai înalte standarde de calitate în materie. ”Urmează în perioada următoare ca, în paralel cu lucrările privind finisajele necesare la interiorul și exteriorul clădirii, cu racordarea clădirii la utilități, să facem și achiziția de mobilier specific. Mă bucur că lucrăm la acest obiectiv cu un antreprenor serios, care pune preț nu doar pe încadrarea în graficul de timp, ci care pune accent pe calitatea lucrărilor efectuate aici”, a mai spus primarul Lucian Resmeriță.
Reabilitarea Cinematografului ”Cultural” și redarea acestuia în circuitul cultural constituie unul din obiectivele asumate de primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, în noul său mandat în fruntea localității. Acesta spune că, odată cu repunerea în circuit a acestui obiectiv și, desigur, odată cu eliminarea constrângerilor impuse de pandemie, noul cinematograf din centrul municipiului Lupeni va constitui încă un obiectiv de maximă importantă pentru derularea programului ”Lupeni-Capitală Culturală” asumat de actuala conducere a administrației locale din municipiul Lupeni.
”Cultura și educația vor fi mereu pe primul loc pentru mine. Reabilitarea și modernizarea acestui edificiu va aduce un mare plus pentru cetățenii din municipiul Lupeni, atât în plan cultural, dar și arhitectural, deoarece prin aspectul modern pe care îl va avea această clădire după reabilitare, ea va aduce și un plus de imagine zonei centrale din municipiul nostru. Evident că, după ce vom depăși această perioadă grea pentru toată lumea, vom continua și proiectul ”Lupeni capitală culturală a județului”, astfel că numeroasele evenimente culturale care se desfășoară la Palatul Cultural Minerul vor fi completate cu cele care se vor organiza aici, la Cinematograful Cultural”, a mai ținut să adauge primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.
Investițiile în reabilitarea, modernizarea și refuncționalizarea Cinematografului ”Cultural” din municipiul Lupeni au fost începute în vara anului trecut, în baza unui proiect depus de Primăria municipiului Lupeni la Compania Națională pentru Investiții. CNI asigură, de altfel, și cea mai mare parte a fondurilor necesare pentru executarea acestei lucrări, dar și Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni are partea sa de contribuție, acesteia revenindu-i finanțarea cheltuielilor de racordare la utilități a Cinematografului și, mai apoi, cele de întreținere și exploatare a acestuia. Pentru implementarea acestui proiect de investiții sunt alocate fonduri în sumă de aproximativ 7 milioane de lei.