Reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc din județul Hunedoara i-au transmis prefectului județului Hunedoara, un memoriu în care atrag atenția Guvernului față de problemele sectorului de turism din județ. Documentul i-a fost înmânat marți, 16 februarie, prefectului Călin Petru Marian de către Lucian Stanciu, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc.
În documentul semnat de Comitetul Director al F.P.T.R. se arată nemulțumirea față de intenția executivului de a nu mai acorda vouchere de vacanță, în anul 2021. Totodată, reprezentanții patronatelor din turism solicită operaționalizarea celorlalte măsuri dedicate turismului românesc pentru diminuarea impactului economic și social, ca urmare a reducerii activității operatorilor economici din acest domeniu.
Prefectul județului, Călin Petru Marian, consideră că turismul în general, cel hunedorean în particular, trebuie sprijinit în continuare prin măsuri care pot fi luate în funcție de bugetul național pentru acest an. „Voi transmite Guvernului României toate solicitările patronatelor din turism și sper ca, după o analiză economică și financiară atentă, să fie găsite soluții la nivel național, pentru rezolvarea problemelor semnalate” – a declarat Călin Petru Marian.