O nouă- rundă de discuții pe tema revendicărilor exprimate de minerii din Valea Jiului în protestele declanșate săptămâna au fost luni, 22 februarie 2021 subiectul discuțiilor de la Ministerul Muncii, între ministrul de resort Raluca Turcan, administratorul special al CEH, Cristian Roșu și președintele executiv al Sindicatului Muntele, Alin Sîn. Întâlnirea de la Ministerul Muncii a fost mediată de conducerea Centralei Naționale Sindicale Meridian.
În urma discuțiilor de astăzi, ministrul Muncii, Raluca Turcan a declarat că deja au fost demarate în procedură de urgență de către Urgent toate documentele necesare pentru ca revendicările minerilor să fie soluționate, apreciind juste pretențiile acestora. Pe cale de consecință, Raluca Turcan i-a rugat pe minerii din Valea Jiului, îndeosebi pe cei autoblocați în subteran, să renunțe la proteste și să revină alături de familiile lor, cu încrederea că problemele lor, ca de altfel și cele ale sectorului minier și energetic se vor rezolva.
”Astăzi vom aproba o Hotărâre de Guvern prin care vom elabora și prezenta normele de aplicare pentru procedura de realizare a plăților, rezultată din OUG pe care am adoptat-o încă din ședința de vineri. Vom aloca bani în trei tranșe pentru drepturile salariale restante, după cum urmează: plata salariilor pe trei luni, plata salariilor compensatorii pentru angajații care intră la pensie și, de asemenea, pentru asigurarea transportului spre și de la locul de muncă, precum și tichetele de masă. Am agreat ca aceste plăți în trei tranșe să aibă marele avantaj ca în zilele de 25 și 26 minerii să poată să încaseze drepturile restante și o parte din beneficiile restante, cum sunt tichetele de masă și banii de transport”, a mai declarat Raluca Turcan, ministrul Muncii.
Aceasta a mai precizat că prin adoptarea acestor măsuri un alt mare avantaj al acestei soluții este că toată compania capătă un răgaz de trei luni prin care să se reorganizeze și să prezinte un plan de dezvoltare care să asigure funcționarea pe termen lung a sectorului minier și energetic din județul Hunedoara.
Marți, 23 februarie 2021, urmează să aibă loc o nouă rundă de discuții pe marginea viitorului industriei miniere și energetice din județul Hunedoara, de data aceasta la sediul Ministerului Energiei.