Consiliul județean Hunedoara / Anunț consultare publică proiect CJH

În conformitate cu prevederile  Legii nr.52/2003 privind  transparenţa decizională în administraţia publică locală, se supune consultării publice:

  1. „Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru finanțările nerambursabile din bugetul propriu al județului a programelor și proiectelor din domeniile cultură, inclusiv cultură scrisă, sport, tineret, culte religioase, inițiate de asociații, fundații, unități de cult, precum și constituirea Comisiei de evaluare și selecție și a Comisiei de soluționare a contestațiilor”.

 

Proiectul de hotărâre va fi afișat în data de 22.02.2021 și poate fi consultat la Centrul de Informare a Cetăţeanului, la sediul Consiliului Județean Hunedoara, din Deva, str. 1 Decembrie, nr. 28, jud. Hunedoara, sau pe site-ul propriu al Consiliului Judeţean Hunedoara, la adresa de internet: www.cjhunedoara.ro.

Propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare de recomandare, cu referire la acest proiect de hotărâre, se pot depune în scris la sediul Consiliului Judeţean Hunedoara, prin poştă la adresa: Deva – 330025, str. Bld. 1 Decembrie 1918, nr. 28, judeţul Hunedoara, sau prin intermediul poştei electronice la adresa: [email protected], până la data de 04.03.2021.

Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice, vor specifica articolul sau articolele din proiect la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.