Se vor putea face nunți în anul 2021? Ce aspecte trebuie luate în vedere privind regulile în pandemie
Cuplurile din țară sunt nedumerite referitor la organizarea căsătoriilor în acest an, neștiind dacă este permisă organizarea lor sau ce măsuri trebuie luate în calcul, în cazul în care acest lucru ar putea fi posibil.
Despre nunți şi botezuri, deocamdată nu ştie nimeni dacă vor mai fi organizate anul acesta. Iar cei care dat avansul pentru a rezerva locaţia sunt nedumeriţi. Aici este vorba de avansuri de zeci de mii de lei pentru închirierea restaurantelor. Nu mai vorbim de avansul pentru artiştii care trebuie să cânte la nunţi.
Reprezentanţii HORECA, de asemenea, nu au date concrete cu privire la organizarea nunţilor şi botezurilor. În prezent, restricţiile impuse au însemnat faliment, şomaj tehnic.
Restricţiile au împins patronii de restaurante să îşi închidă temporar afacerile. Tot pandemia a făcut ca numărul căsăorilor să scadă drastic.
În toate țările din Europa restaurantele sunt deschise, însă în România patronii atrag atenţia că au fost obligaţi să le închidă şi, în schimb, nu au fost ajutaţi de guvernanţi.
Trebuie spus că foarte multe nunți din 2020 au fost amânate pentru 2021. Vă daţi seama ce se poate întâmpla dacă se va da liber la organizarea evenimentelor şi ce aglomeraţie va fi?
Iar dacă se vor organiza aceste nunţi planificate anul trecut dar şi anul acesta, trebuie să se ţină cont denoile probleme:
-posibilele scumpiri,
-mai puține săli de nuntă disponibile,
-mai puțini invitați la nuntă
-plus absenţa invitaţilor din motive de protecţie a sănătăţii dar şi financiară.
-şi lipsa unor date concrete cu privire la restricţiile impuse de pandemie.
Raed Arafat a declarat că mulţi organizatori de evenimente au început deja să pună bilete în vânzare. Deşi nu sunt date certe că restricţiile se vor elimina în vara aceasta.
„Ar trebui să li se spună oamenilor că e pe riscul lor. Nimeni nu poate da un răspuns acum. Răspunsul depinde de cum evoluăm. S-ar putea să ne trezim cu o creştere şi cu un vârf nou”, a declarat Raed Arafat.
Şi continuă: „Pe partea de concerte şi festivaluri mari, credeţi-mă că nu ştim (când vor putea fi reluate). Pe partea de industrie, încercăm să menţinem un echilibru: se redeschid restaurante, se închid dacă rata de infectare cerşte, se fac controale ca să se respecte regulile. Inclusiv cei din HoReCa ne spun: mergeţi şi amendaţi-i pe cei care nu respectă regulile, pentru că nu vrem să fim forţaţi să închidem cu toţii.
Există asigurări pentru astfel de festivaluri. Dacă se ajunge la anulare, eşti asigurat. Nimeni nu poate garanta, acum, că aceste festivaluri pot avea loc. Sunt trei-patru festivaluri care se fac într-un an, despre care nu putem spune, în acest moment, dacă se vor ţine”, a insistat Raed Arafat în cadrul emisiunii Subiectiv.
Sursa: evz.ro