Referitor la comunicatul Asociației Colegiul Pacienților Sucursala Hunedoara, publicat în mediul on-line în data de 25 februarie 2021, prin care președintele acestei organizații non-guvernamentale anunță că extensia UPU de la Călan „are din nou linie de gardă”, pentru corecta informare a cetățenilor județului Hunedoara, Consiliul Județean Hunedoara face următoarele precizări:
- În cadrul întâlnirii care a avut loc la sediul CJ Hunedoara în data de 25 februarie 2021, nu s-a luat nicio decizie în sensul redeschiderii liniei de gardă la extensia UPU Călan. Așa cum am arătat prin informarea transmisă, în finalul întâlnirii la care a participat și primarul orașului Călan, Filip Adrian Iovănesc, care reprezintă interesele locuitorilor, președintele Laurențiu Nistor a solicitat conducerii SJU Deva să identifice soluții pentru asigurarea gărzilor în toate punctele de urgență (UPU Deva, UPU Călan și UPU Ilia), prioritară fiind secția UPU a SJU Deva. Facem precizarea că toate cazurile grave preluate de extensiile UPU Călan și UPU Ilia sunt transferate către UPU a SJU Deva.
- Rezolvarea problemei liniei de gardă de la UPU Călan este strâns legată de asigurarea numărului de medici specialiști de urgență. În acest sens, după cum am precizat, având în vedere lipsa acută de cadre medicale, vor fi scoase la concurs 3 posturi de medici specialiști de urgență, dar și câte un post de medic specialist ginecolog, medic specialist pediatru, medic specialist oncolog și medic specialist neurochirurg.
- Asociația sus-amintită, prin reprezentanții săi, nu a participat la întâlnirea din 25 februarie 2021, iar afirmația potrivit căreia președintele acesteia ar fi exercitat „activități de lobby pe lângă Președintele Consiliului Județean Hunedoara” este o invenție.
- Este însă adevărat faptul că președintele acestei Asociații a transmis în luna ianuarie a acestui an mesaje scrise managerului SJU Deva prin care a încercat să influențeze actul decizional de la nivelul managementului unității medicale. Redăm aceste mesaje și solicităm public un răspuns din partea domnului Constantin Mornea dacă asta înțelege domnia sa prin „lobby”.
- Mesaj transmis la data de de 02.01.2021 domnului manager al SJU Deva, dr. Emil Stoica Mariș:
<<Salut, Emil, și „La mulți ani”!
Te rog frumos să o schimbi pe Mihaela Gherman din funcția de șef de secție, în data de luni, 04/01/2021. Știi cine sunt sau, dacă nu știi, întreabă-l pe dr Vlase. Variante de șef de secție: Duțulescu, Tase sau Perju. Îți mulțumesc anticipat și încă o dată „La mulți ani și multă sănătate!”>>
- Mesaj transmis la data de domnului manager al SJU Deva, dr. Emil Stoica Mariș:
<<Salut, Emil! Te rog frumos, schimbă-o pe Gherman din funcția de șef de secție UPU-SMURD.
Ai o mulțime de motive:
-management defectuos
-depășirea duratei legale de interimat
-deturnare de fonduri și îți demonstrez asta cu acte.
Numește-l interimar pe Popa Tănase, el are experiență. În cazul în care nu vrei tu sau CJ-ul sau Sorca, numește-o pe soția mea, asta cu toate ca ea nu își dorește, dar pt binele secției și al spitalului acceptă să fie șefă de secție pe o perioadă de 3-6 luni până se așază lucrurile în ordinea firească și legală.
De asemenea, cu tot respectul pe care ți-l port, în cazul în care schimbarea nu se produce luni, 25.01.2020, iar secția UPU-SMURD nu va avea unul din cei doi, singurii capabili să managerieze secția în mod eficient în beneficiul spitalului și al pacientului, EU NU VOI MAI STA DEOPARTE!!!
Te salut, te respect și îți urez weekend plăcut și înțelepciune să faci totul cu trebuie!>
- Salutăm implicarea civică a cetățenilor sau a organizațiilor care își desfășoară activitatea în mod onest pentru respectarea drepturilor pacienților sau pentru îmbunătățirea condițiilor de tratament oferite persoanelor care solicită servicii medicale la unitățile medicale din subordinea CJ Hunedoara, însă nu vom accepta niciodată șantajul mascat sub paravanul unor ONG-uri al căror interes nu are nicio legătură cu scopul public declarat.
În final, conducerea Consiliului Județean Hunedoara reafirmă preocuparea pentru asigurarea gărzilor la toate punctele de primiri urgențe, însă subliniază că acest lucru nu poate fi realizat fără asigurarea în primul rând a gărzilor de la UPU a SJU Deva și nici fără respectarea reglementărilor legale în vigoare.
Biroul de presă