Astăzi, în dezbaterea pe bugetul educației din Parlamentul României, învățământul românesc a pierdut. Nu PSD-ul, nu opoziția, ci învățământul. Cele 44 de amendamente propuse de grupul social-democrat, dar și cele 7 amendamente ale grupului AUR, prin care s-a solicitat suplimentarea bugetului Ministerului Educației, au fost respinse în bloc de către parlamentarii coaliției de guvernare, care au majoritate în comisii.
În primul rând, consider că prezidiul de astăzi a fost ales contrar regulamentului parlamentar. Articolul 26 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului spune așa: lucrările şedinţelor comune sunt conduse de preşedintele uneia dintre comisiile permanente sesizate, conform acordului celor 2 preşedinţi. Din păcate, nu am ajuns la un acord cu doamna senator Monica ANISIE, Președintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat.
În mod normal, trebuia să respectăm în continuare regulamentul și să ne ghidăm după Articolul 30, care stipulează următoarele: lucrările şedinţelor comune sunt conduse, alternativ, de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului, asistaţi de 2 secretari, câte unul de la fiecare Cameră. În toți anii, această regulă a fost aplicată și în comisiile parlamentare, atunci când nu s-a ajuns la un acord. Așadar, dacă președintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senat a condus lucrările ședinței comune anterioare, acum era rândul comisiei din Camera Deputaților. Din păcate, această cutumă care a funcționat zeci de ani astăzi nu a mai fost respectată.
Totodată, nu am fost lăsați nici să susținem amendamentele PSD într-o manieră corespunzătoare, întrucât președintele de ședință, doamna senator Monica ANISIE, ne-a acordat doar trei minute pentru toate cele 44 de amendamente depuse. Pe repede înainte, stimați liberali, nu se poate guverna responsabil, în interesul românilor.
De asemenea, majoritatea PNL/USR-PLUS/UDMR a decis ca amendamentele să fie respinse printr-un singur vot, în bloc. Inclusiv amendamentul prin care am solicitat finanțare pentru achiziția microbuzelor școlare pentru unităție de învățământ din zonele rurale a fost respins. Ce să înțelegem? Că guvernul de coaliție nu își dorește ca elevii să ajungă în siguranță la cursuri?
O altă întâmplare nefericită i-a avut în prim plan pe reprezentanții Consiliului Elevilor din România, cei ai Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți și sindicatele cadrelor didactice, care nu au avut voie să își susțină argumentele, fiind însă invitați tocmai pentru acest lucru. Președintele de ședință, doamna senator Monica ANISIE, a considerat că aceștia nu merită să ia cuvântul, tocmai pentru că singurul interes al PNL și al aliaților săi era să nu crească sub nicio formă bugetul educației.
Atunci când singura voce este vocea puterii, societatea românească pierde, așa cum a făcut-o astăzi.
Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara
Președintele Comisiei pentru Învățământ