Privind nu doar în lumina celor mai recente evenimente sociale de la Lupeni, care i-au adus din nou în centrul atenției pe truditorii din adâncuri, ci și analizând ”la rece” istoria recentă, prezentul și mai ales perspectivele industriei miniere din Bazinul Văii Jiului – cândva unul dintre cele mai mari bazine carbonifere ale Europei – este cât se poate de evident că acest sector economic își trăiește acum ultimele zvâcniri înainte de a intra, definitiv, în istorie.
Poate intuind acest moment sau poate din dorința de a arăta lumii că în ultimele aproape două secole, însăși apariția pe harta economică și socială a acestui colț de lume, cunoscut sub numele Valea Jiului, se datorează cărbunelui, prof.univ.dr. Mircea Baron, s-a aplecat cu minuțiozitate asupra evoluției istorice a acestei regiuni. Rezultat al unei munci asidue și permanente de documentare, cartea domniei-sale ”Cărbune și societate în Valea Jiului” constituie o adevărată epopee a mineritului din Valea Jiului și, în egală măsură, o epopee a societății și civilizației căreia ”aurul negru” le-a dat viață pe aceste meleaguri. Cartea, apărută recent (decembrie 2020) la Editura Universitas a Universității din Petroșani este structurată pe trei volume și are, în total, aproape 2000 de pagini, fiind cea mai amplă lucrare științifică de acest fel dedicată mineritului din Valea Jiului.
Așa cum aveam să aflăm de la distinsul autor, lucrarea nu este o premieră, fiind o ediție revăzută și (mult) adăugită a tezei de doctorat a acestuia, dar încununează activitatea academică a apreciatului istoric Mircea Baron în cei peste 30 de ani pe care i-a petrecut la Catedra de Științe Sociale a Universității din Petroșani, de unde, recent, s-a pensionat. ”De ce o lucrare despre minerit? Pentru că Valea Jiului s-a născut istoricește la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu descoperirea și folosirea cărbunelui, a avut și poate avea un viitor în funcție de interesele economice și politice legate de cărbune și de extracția acestuia. Ținut hulit de mulți, cântat de puțini, dar atrăgându-i pe toți deopotrivă, Valea Jiului, spațiu esențial al devenirii noastre moderne, a fost, este și, probabil, va mai fi o îmbinare fericită sau nu, între auster și exuberanță, aspru și blând, bogăție și sărăcie, viață și moarte, eternitate și efemer”, spune prof.univ.dr. Mircea Baron.
Despre această lucrare monumentală, regretatul prof.univ.dr. Marcel Știrban, coordonatorul tezei de doctorat a istoricului Mircea Baron, spunea că ”a fost concepută ca având un caracter istoric, dar și interdisciplinar, în spiritul lumii moderne. Ea răspunde astfel unei voințe a autorului dar și unei cerințe istoriografice generale și a unui interes legitim local.”
Dincolo de aceste considerații, apreciem și noi faptul că poate, în mai mulți sau mai puțini ani, cărbunele, acest pașaport identitar al oamenilor din Valea Jiului nu-și va mai regăsi rolul capital în dezvoltarea economică și socială a zonei, însă amprenta lui rămâne întipărită în codul genetic al celor care viețuiesc aici. Iar de pe acum, grație lucrării extrem de elaborate și de exacte a prof.univ.dr. Mircea Baron, atunci când vom vrea să înțelegem cine suntem cu adevărat noi, cei din Valea Jiului, această carte ne va fi una cu adevărat de învățătură. Până atunci, ea ne este o plăcută și utilă carte de lectură pe care o putem parcurge și din care să putem cita, atunci când cineva ne va întreba: Cine sunteți voi, oameni ai Văii Jiului ? Cine au fost ei, oamenii adâncurilor ?
Dacă veți avea răbdarea de a răsfoi această carte, e practic imposibil ca undeva, să nu regăsiți în ea și o parte din istoria personală a dumneavoastră, a celor pe care bunul Dumnezeu i-a așezat în acest colț de Rai ridicat pe un munte de cărbune. Întâmplarea face că până și istoria personală a reputatului istoric Mircea Baron are o strânsă legătură cu centrul emblematic al mineritului românesc: Lupeni. ”Împlinisem zece ani și avatarurile vieții au făcut ca într-o friguroasă și cețoasă zi de februarie a anului 1960 să ajung, împreună cu mama mea la Lupeni, locul pe care îl consider cel mai aproape de sufletul meu. De atunci și până astăzi, cu excepția anilor studenției, pe care i-am petrecut la Cluj, unde la Universitatea Babeș-Bolyai mi-m încheiat studiile de doctorat cu o teză despre Valea Jiului care constituie esența acestei cărți, nu am părăsit nici fizic, dar nici sufletește spațiul Văii Jiului, care m-a cucerit și mă face mândru că îi aparțin”, scrie în cartea sa, istoricul Mircea Baron.
Dacă vă regăsiți în aceste cuvinte și dumneavoastră, vă recomandăm această carte, atât pentru lectură cât și pentru a o așeza, la loc de cinste, în biblioteca de acasă. Pentru că această carte ne definește pe toți cei care au trăit, cei care trăim și cei care vor duce mai departe seminția noastră, a celor care, într-un fel sau altul, am fost, suntem și vom rămâne de-a pururi neam de bravi și destoinici mineri. Mulți deja au făcut această esențială achiziție, dovadă stând faptul că primul tiraj din cartea ”Cărbune și societate în Valea Jiului” și-a epuizat stocul. Un nou tiraj este însă gata pentru tipar, iar comenzile pentru carte (cu atograf !) pot fi lansate direct autorului, pe coordonatele de contact ale acestuia.