Muzeul Castelul Corvinilor înregistrează o revenire semnificativă a turiștilor care doresc să viziteze acest obiectiv de real interes din județul Hunedoara. Potrivit raportărilor statistice comunicate de instituția care administrează acest obiectiv, numai în luna februarie a acestui an, un număr de exact 7962 de persoane au trecut pragul Castelului de la Hunedoara. Cifra este mai mare cu aproape 1400 față de perioada similară a anului trecut.
Cu toate că trece printr-un amplu proces de restaurare, Castelul Corvinilor rămâne una dintre destinațiile preferate de turiștii care trec prin județul Hunedoara. Directorul Muzeului „Castelul Corvinilor”, Sorin Tincu, spune că mulți dintre vizitatorii înregistrați în februarie au venit special pentru a vedea monumentul medieval, iar alții l-au inclus în programul lor de week-end sau mini-vacanță ce a avut ca destinații principale alte obiective, cum ar fi, de exemplu, stațiunile de schi din zonă. „Înregistrăm cea mai mare cifră de vizitatori pentru o lună februarie de când se ține o evidență clară în acest scop. Vorbim despre o cifră de șase ori mai mare decât cea a vizitatorilor înregistrați în februarie 2013și de aproape două ori mai mare decât în 2015. În februarie 2021 am avut cu 1.400 de turiști mai mulți decât în luna februarie din urmă cu doi ani, 2019 fiind anul în care Castelul Corvinilor a avut un număr record de vizitatori, de 404.000 în 12 luni. Este o surpriză plăcută și pentru noi, dacă ținem cont de faptul că întreaga lume se luptă și acum cu pandemia de COVID 19”, adaugă Sorin Tincu.
La rândul său, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, spune că și măsurile administrative aplicate la Castelul Corvinilor au contribuit la stimularea creșterii numărului de vizitatori. „Din acest an, în tariful de vizitare a obiectivului medieval au fost incluse și expozițiile din clădirile aflate în curtea exterioară, expoziția de arheologie și cea din «Casa Breslelor». Pe de altă parte, la Castel sunt în plină desfășurare lucrările de restaurare derulate prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană în valoare de aproximativ 5 milioane de euro. Împreună cu colegii din cadrul Primăriei, cu reprezentanții firmei de construcții și cei ai Muzeului, de la bun început am analizat toate variantele posibile astfel încât fluxul de vizitare să nu fie afectat de lucrările desfășurate. Cred că am găsit împreună cele mai bune soluții, iar numărul în creștere al vizitatorilor este o confirmare a acestui fapt”, a declarat primarul Dan Bobouțanu.
Programul de vizitare al Muzeului Castelul Corvinilor este de marți până duminică, între orele 9.00 – 17.00 (ultima intrare la 16,15), iar lunea între orele 12.00 – 17.00 (ultima intrare la 16,15), iar taxa de vizitare este 35 de lei pentru adulți, respectiv 7 lei (pentru elevi și studenți) și 15 lei (pentru pensionari). De asemenea, administrația Muzeului informează că au acces gratuit în complexul muzeal: copilul cu handicap și persoana care îl însoțește, adultul cu handicap grav sau accentuat și persoana care îl însoțește, copiii preșcolari, organizații care au ca unica activitate acordarea gratuita de servicii sociale.