Evaluarea statistică a evoluției pandemiei de coronavirus în luna februarie în municipiul Petroșani a determinat conducerea Universității din Petroșani să adopte un sistem hibrid de desfășurare a cursurilor semestrului al doilea al anului universitar 2020-2021. Măsura a fost adoptată și în Senatul universitar, la finele lunii precedente, astfel că în prezent activitatea academică se derulează la cele trei facultăți ale Universității din Petroșani parțial on-line, parțial cu prezența fizică a studenților la laboratoare și lucrări practice.
Odată cu intrarea municipiului Petroșani în ”scenariul roșu”, după ce rata infecțiilor Covid-19 a depășit în mod constant în ultimele zile 3 la mia de locuitori, reprezentanții Universității din Petroșani iau în calcul amânarea unor laboratoare și cursuri care implicau prezența față în față a profesorilor și studenților. ”Deocamdată, am început activitățile didactice aferente semestrului al doilea în sistem hibrid, așa cum a decis Senatul universitar. Asta înseamnă că marea majoritate a cursurilor se derulează în continuare în sistem on-line, prin intermediul platformei pusă la dispoziție de Universitatea noastră, iar acolo unde nu este posibil acest lucru, îndeosebi în ceea ce privește laboratoarele și lucrările practice, studenții se vor întâlni cu profesorii, evident cu respectarea măsurilor de protecție sanitară. Urmărim însă, permanent evoluția pandemiei în regiune și dacă situația actuală, cu risc mare epidemiologic va persista, atunci probabil vom fi nevoiți să căutăm și noi soluții. Una dintre acestea ar putea fi continuarea activităților didactice exclusiv online iar în ceea ce privește laboratoarele, lucrările practice și alte activități ce presupun întâlniri față în față, ne gândim să le reprogramăm. Sperăm că odată cu intensificarea acțiunilor de vaccinare, în scurt timp să vedem și în Valea Jiului un regres al prezenței acestui virus în comunitate”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.