În ziua de Măcinici s-au suprapus două sărbători populare care marchează înnoirea sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia când, conform tradiției, aceasta moare și se preface în stană de piatră, și prima zi a Moșilor.

Obiceiurile acestei sărbători populare se înscriu într-un scenariu ritual specific Anului Nou:

• prepararea alimentelor rituale (colci sau figurine din aluat cunoscute sub numele de Sfinți, Sfințisori, Brădoși, Măcinici);
• beția rituală atestată de tradiția populară, care susține că e bine să bei în această zi 40 sau 44 de pahare de vin;
• deschiderea mormintelor și porților Raiului pentru revenirea sufletelor printre cei vii;
• aprinderea focurilor de Măcinici prin curți și grădini, în fața caselor și în câmp. Se crede că fumul şi focul au rolul de a curăţa şi purifica mediul, de la casă şi familie, pînă la animalele din gospodărie. Cenuşa rămasă este şi ea împrăştiată în curte pentru a alunga relele.
• purificarea oamenilor și vitelor prin stropirea cu apa sfințită;
• așteptarea spiritelor morților cu scaune și mese întinse la focurile de Măcinici;
• observații și promisiuni meteorologice;
• retezatul stupilor (scoaterea mierii de albine);
• tăierea primelor corzi de viță-de-vie ș.a.

Măcinici se numesc și spiritele moșilor și strămoșilor, 9 martie fiind și o zi a morților, când li se împărțeau nu numai măcinici, ci și fasole sleită, nuci, poame, alune. În satele bucovinene, se făceau praznice, ocazie cu care se împărțeau câte un colăcel, lumină aprinsă și un pahar cu băutură.

Jertfele și sacrificiile umane săvârșite în vremurile preistorice în ziua Anului Nou sunt amintite astăzi de formele antropomorfe ale aluatului fiert sau copt în ziua de Măcinici și mâncat sacramental. Obiceiul de a bea 40 sau 44 de pahare de vin în ziua de 9 martie este o reminiscență a sărbătorilor bahice ale antichității.

Oamenii credeau că vinul băut la Măcinici se transformă de-a lungul anului în sânge și în putere de muncă.

Dacă cineva din satele în care se practica obiceiul nu putea bea atâtea pahare pline cu vin, trebuia să guste sau cel puțin să fie stropit cu vin.

Numărul paharelor de vin băute ar corespunde cu numărul Sfinților Mucenici din Sevastia, care poartă diferite nume zonale: Moși, Sfinți, Sfințișori, Mucenici ș.a.

În ziua de 9 martie se făceau numeroase pronosticuri meteorologice ale noului an. Dacă pământul este înghețat în această zi, se zice că toamna nu vor fi brume și oamenii pot semăna porumbul cât de târziu; iar dacă nu îngheață, toamna va pica bruma devreme și din cauza aceasta oamenii trebuie primăvara să semene repede.

De asemenea, se crede că așa cum va fi timpul în ziua de Măcinici, tot așa va fi întreaga primăvară.

Credința că începutul simbolic al activităților economice la Anul Nou aduce spor și belșug era foarte puternică, iar în ziua de 9 martie era scos plugul în țarină și se trăgea prima brazdă. Ieșirea cu plugul în moșie avea valoare simbolică, întrucât din acel moment începea anul agrar.

Cei 40 de mucenici erau soldaţi creştini, aflaţi în slujba împăratului roman păgîn Licinius. Trei dintre ei, Chirion, Candid şi Domnos erau foarte pricepuţi în studiul Scripturilor. Aflînd despre credinţa lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzînd, au fost întemniţaţi timp de opt zile, bătuţi cu pietre şi ademeniţi cu daruri. Prin semne divine au fost însă întăriţi în dreapta credinţă. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei. Unul din cei 40 a cedat şi a ieşit din lac, dar a murit pe loc. I-a luat însă locul un alt soldat. În acea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheaţa s-a topit şi 40 de cununi strălucitoare au pogorît asupra mucenicilor. În zori, au fost scoşi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi să-şi dea sufletele. Pentru a nu mai rămîne nimic din trupurile mucenicilor, ele au fost arse, iar oasele au fost aruncate într-un rîu din apropiere. După trei zile, episcopul Petru din acea cetate a mers noaptea pe malul rîului împreună cu alţi creştini şi au adunat de acolo toate oasele sfinţilor, căci erau luminoase, astfel încît puteau fi văzute şi în întuneric. Ele s-au păstrat pînă în ziua de astăzi, părticele din moaştele celor patruzeci de mucenici găsindu-se în multe locuri ale lumii şi chiar şi în ţara noastră, în cîteva biserici, unde credincioşii ortodocşi li se închină cu evlavie.

Cei patruzeci de Sfinti Mucenici sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie. (C.M.)

sursa: Agerpres, RomaniaTV