A devenit deja o frumoasă tradiție ca, la început de primăvară, atunci când gândurile noastre se îndreaptă spre cele mai prețioase ființe din viața noastră, sensibilitatea unor distinse doamne pentru care arta reprezintă mai mult decât o simplă pasiune, să fie evidențiată în mod public în cadrul unei expoziții de artă plastică pe care Galeria ”Iosif Tellmann” din Lupeni o găzduiește cu o precizie și conștiinciozitate demne de toată aprecierea.
Și în acest an, în ciuda restricțiilor generate de pandemie, la Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni și-au făcut apariția pe simeze, chiar în avanpremiera Zilei Internaționale a Femeii, câteva zeci de minunate lucrări de artă plastică ale unor artiste desăvârșite din Lupeni, din Valea Jiului, dar și din alte zone ale țării. Expoziția ”Primăvara doamnelor”, organizată aici de Asociația Culturală ”Iosif Tellmann” (condusă de artistul plastic Simonel Bucur), cu sprijinul Primărie municipiului Lupeni, al Centrului de Cultură și Artă al județului Timiș, al Școlii de Arte din Timișoara și Consiliului județean Timiș, a adus pe simeze lucrări de artă, îndeosebi sub forma unor picturi și lucrări grafice, aparținând artiștilor: Zina Albulescu, Petronela Baldovin, Oana Ghineț Bîzu, Alexandra Cacovean, Claudia Cacovean, Simona Ceplinschi, Angelica Cimpoieș, Hella Crasnanic, Antoneta Cristina Duban, Iustina Alexandra Elek, Mirela Falticska, Sonia Gania, Liliana Giorgiades, Slavița Grigoroaie, Adina Iuliana Ion, Roxana Irimia, Ileana Rozalia Logo, Elena Luțaș, Minerva Pâs, Sanda Pușcaș, Elisabeta Rovinar, Maria Stănilescu, Lucia Kolla Stoica, Adriana Șimon-Marinică, Gabriela Truș, Anamaria Vereș, Mirela Vișan și Maria Zborovski.
Expoziția de arte plastice ”Primăvara doamnelor” poate fi vizitată gratuit la Galeria de artă ”Iosif Tellmann” situată pe strada Păcii din municipiul Lupeni, în cartierul Bărbăteni, lângă Parcul copiilor, până la finalul acestei luni.