miercuri, martie 17th, 2021

 

ADMINISTRATORUL PUBLIC AL JUDEȚULUI, AUDIENȚE ÎN VALEA JIULUI

Joi, 18 martie 2021, domnul Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, va susține audiențe la Biroul teritorial din municipiul Petroșani (situat pe str. Universității, nr. 20, în spatele Complexului Comercial Jiul), între orele 12.00-14.00.


Se circulă în condiții de iarnă pe drumurile județene din zona montană

Potrivit unei informări a Dispeceratului Drumuri județene din cadrul Consiliului județean Hunedoara, în prezent se circulă în condiții de iarnă pe drumurile județene din zonele montane ale județului. Ninsorile abundente căzute în ultimele 24 de ore și depunerea unui strat consistent de zăpadă pe drumurile județene din zonele deluroase înalte și din zona montană au necesitat intervenții susținute ale operatorilor care efectuează deszăpezirea. În urma solicitărilor primite în ultimele ore, în dispeceratul de iarnă al Consiliului Județean Hunedoara, utilajele de deszpezire ale operatorilor au fost direcționate pe următoarele sectoare deCItește mai departe


”Adeverință electronică verde” propusă de Comisia Europeană pentru facilitarea mobilității în statele europene

Comisia Europeană a propus astăzi, 17 martie 2021 crearea unei adeverințe electronice verzi pentru a facilita libera circulație, în condiții de siguranță, în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19. Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19. Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, și vor include un cod QR care să le garanteze securitatea și autenticitatea. Comisia vaCItește mai departe


Control inopinat la CMID Bîrcea Mare

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, însoțit de reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Hunedoara și de cei ai Apelor Române, a verificat miercuri dimineață modul în care operatorul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Bârcea Mare își respectă obligațiile stabilite prin măsurile dispuse în urma incidentului din urmă cu trei săptămâni. Potrivit unui comunicat al instituției județene au fost verificate cele două linii ale stației de epurare de la CMID, precum și stația de epurare mobilă adusă de operator la deponeul de la Bârcea Mare în scopulCItește mai departe


CJH acuză prefectul de Hunedoara de politicianism ieftin pe tema lipsei de căldură și apă caldă pentru deveni

Pe fondul problemelor generate de întreruperea furnizării de agent termic (apă caldă și căldură) către abonații sistemului centralizat de termoficare, ca urmare a încetării activității Termocentralei de la Mintia din lipsă de cărbune, primarul liberal al municipiului Deva, Florin Oancea a solicitat intervenția de urgență a ministrului Energiei, Virgin Popescu în rezolvarea situației, concomitent cu demisia conducerii executive a CEH. În dezbaterea publică generată de acest subiect a intervenit astăzi și prefectul liberal al județului Hunedoara, Petru Călin Marian, care s-a declarat susținător fără rezerve al demersurilor făcute de primarulCItește mai departe


Programe de formare profesională organizate de AJOFM Hunedoara în luna aprilie 2021

AJOFM Hunedoara prognozează pentru luna aprilie 2021 organizarea a 14 programe de formare profesională pentru şomerii şi persoanele în căutarea unui loc de muncă. Programe de INIȚIERE: Comunicare în limba engleză – 180 ore. Locaţia de desfăşurare: Orăștie Competențe în matematică – 90 ore. Locaţia de desfăşurare: Geoagiu Comunicare în limba română – 90 ore. Locaţia de desfăşurare: Deva Programe de CALIFICARE: Cofetar – patiser (cod 7412.2.1) – 720 ore. Locaţia de desfăşurare: Petroșani Zugrav, tapetar, ipsosar, vopsitor (cod 7141.2.1) – 720 ore. Locaţia de desfăşurare: Hațeg Îngrijitor spații verziCItește mai departe