Participarea la slujbele de Paște și petrecerea sărbătorilor în cadru familiar sunt posibile: Ce spune Io

Participarea la slujbele de Paște și petrecerea sărbătorilor în cadru familiar sunt posibile spune președintele Klaus Iohannis. Acesta a declarat că își dorește ca pandemia de Covid să fie gestionată astfel încât, în perioada sărbătorilor pascale, românii să poată merge la biserciă, dar să se poată întâlni și cu familia.

„Anul acesta sărbătorile sunt la o distanță mare (Paștele catolic față de cel ortodox – n.r.). Acum în 4 aprilie vor sărbătorii catolicii, reformații, iar la începutul lunii mai vor sărbători creștinii ortodocși. Eu îmi doresc tare mult să gestionăm pandemia în așa fel încât lumea să poată să meargă și la biserica, să se întâlnească, sigur, în cerc mai restrâns, dar să se poată întâlni cu familia fără să avem petreceri cu multe persoane”, afirmă, miercuri, Klaus Iohannis, conform Mediafax.

„Nu îmi doresc să îngrădim accesul la biserică. Sunt sfintele sărbători de Paște, oamenii vor să meargă la biserica și trebuie să găsim calea ca să poată merge la biserică”, conchide șeful statului.

Sursa: stiripesurse.ro