Cum poți afla dacă hackerii ți-au spart contul de Facebook. Paginile oamenilor au fost SPARTE weekendul trecut

Platforma de socializare Facebook a anunțat că scurgerea masivă de informații a fost generstă de o problemă din 2019. Compania a precizat că vulnerabilitatea respectivă a fost reparată.

Datele personale a peste 500.000.000 de utilizatori ai Facebook au fost postate pe un forum de hacking, după ce conturile oamenilor au fost sparte în weekend-ul trecut, informează CNN.

Datele includ numere de telefon, nume complete, locație, adresă de e-mail, dar și informații biografice.

Cei care accesează site-ul haveibeenpwned.com au șanse să afle dacă informațiile lor au fost compromise.

Prin introducerea adresei de e-mail pe portal, fiecare utilizator poate verifica dacă contul său se află printre cele atacate de hackeri.

Deși 533.000.000 de conturi Facebook au fost afectate, doar 2.500.000 dintre acestea au inclus e-mail-urile în datele furate.

Creatorul și expertul în securitate HaveIBeenPwned, Troy Hunt, a anunțat, pe Twitter, că examinează încă dacă va adăuga numerele de telefon alocate conturilor sparte.

Sursa: stirileprotv.ro