Au început lucrările mult așteptate de reabilitare a drumului care leagă Vulcanul de Dealu Babii și trece prin Crividia

De câteva zile, ceea ce de mai bine de un deceniu încoace se regăsea doar pe pliantele electorale ale candidaților pentru funcțiile publice de la Vulcan, începe să devină, ușor-ușor, realitate. Nu este de mirare că primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, anunță cu mândrie acum că, în sfârșit, au început lucrările de reabilitare a drumului care asigură legătura cetățenilor care locuiesc în zona Crividia și Dealu Babii cu centrul municipiului.

Asfaltat de ani buni, pe porțiunea aflată în responsabilitatea autorităților județene, DJ 666 A, între Merișor și Dealul Babii, acest drum a rămas încremenit în timp pe cei mai bine de 3 kilometri din intravilanul municipiului Vulcan, unde responsabilitatea întreținerii revine autorităților locale. Este adevărat, în timp, s-au mai făcut unele mici reparații la acest drum, însă de câțiva ani starea acestuia este atât de deteriorată, încât parcurgerea lui constituie un adevărat calvar pentru șoferi.

Nu doar pentru că un proiect de investiții în modernizarea străzii Crividia se impunea fără discuții, dar și pentru că aceasta asigură accesul nu doar spre gospodăriile celor câtorva sute de familii care locuiesc în satele Crividia și Dealu Babii, ci mai ales accesul către Mina Vulcan, fiind zilnic străbătut de sute de autovehicule, autoritățile locale au căutat soluții pentru a obține fondurile necesare modernizării complete a acestui important sector de drum din Vulcan. Altminteri, doar cu fonduri de la bugetul local, cele mai bine de 3 milioane de lei necesari pentru asfaltarea străzii Crividia ar fi fost aproape imposibil de acoperit. După mai multe încercări eșuate ale autorităților publice, o oportunitate pentru finanțarea unui astfel de proiect a apărut odată cu înființarea Grupului de Acțiune Locală (GAL) Vulcan a cărui Strategie de Dezvoltare Locală a fost selectată într-un program special de finanțare al Uniunii Europene, pe POR 2014-2020. Astfel, între cele 5 mari proiecte de investiții pentru care GAL Vulcan a obținut finanțarea necesară implementării, se numără și cel intitulat ”Reabilitare infrastructură rutieră zona Crividia, zona acces auto și pietonală, strada Crividia și strada Teodora Lucaciu. Nu mai puțin de 600.000 de euro au fost obținuți pentru acest proiect de către autoritățile locale, încă de acum câțiva ani buni.

Demararea efectivă a proiectului a fost însă întârziată, ca urmare a birocrației specifice proiectelor cu finanțare europeană dar, mai ales, ca urmare a faptului că pe acest tronson de drum erau programate și investiții în introducerea de noi rețele de alimentare cu apă și canalizare, tot pe fonduri europene, într-un program derulat de Apa Serv Valea Jiului. La începutul acestui an, lucrările celor de la compania de apă în zona Crividia s-au finalizat, astfel încât a apărut nu doar oportunitatea, ci și necesitatea de a trece urgent la implementarea proiectului privind modernizarea drumului ce face legătura cu strada Nicolae Titulescu din centrul vechi al Vulcanului, cu cartierul Crividia și, mai departe, cu centrul localității rurale Dealu Babii, până la conexiunea cu porțiunea deja modernizată a DJ 666 A.

Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu spune că, la mijlocul acestei săptămâni, firma din Călan care a câștigat licitația organizată de municipalitate pentru implementarea acestui important proiect de investiții, a demarat efectiv lucrările, iar imaginile care însoțesc acest articol, puse la dispoziție de administrația locală, confirmă pe deplin acest lucru. Vorbim despre o investiție deosebit de importantă și de foarte mult timp așteptată de cetățenii din Vulcan, în mod special de către cei care locuiesc în Crividia și Dealu Babii, dar și de cei care lucrează la Mina Vulcan sau chiar de cei care folosesc drumul județean Vulcan-Merișor. Vreau să precizez, de la bun început, că aici nu este vorba doar despre lucrări de reparații, ci acestea presupun modernizări complexe, asta însemnând realizarea unor podețe noi, a unor rigole pentru colectarea apelor pluviale, refacerea fundației coronamentului și a unor elemente de sprijin, turnarea de covor asfaltic pe toată suprafața celor două străzi, realizarea unor elemente de siguranță și semnalizare rutieră etc. Practic, odată ce acest proiect va fi finalizat, pe acest drum se va circula ca-n palmă”, spune primarul Cristian Merișanu.

Potrivit proiectului tehnic de execuție, lucrările de modernizare a străzilor Teodora Lucaciu și Crividia se întind pe o lungime de 3.375,09 m, din care pe strada Crividia – 2.795,55 m și pe strada Teodora Lucaciu – 579,54 m. De asemenea, au fost proiectate rigole de acostament în lungime de 954,22 m pe strada Crividia, șanțuri naturale pe lungimea de 120,00 m pe strada Crividia între km 1+150-1+270 și se vor curăța șanțurile din beton de ciment existente. Situația din teren impune și proiectarea a trei podețe tubulare cu diametrul de 800 mm materializate pe planurile de situație. Proiectul implică, totodată, pe lângă modernizarea arterelor rutiere, și modernizarea trotuarelor, în zonele în care acestea sunt necesare pe marginile celor două drumuri.

Valoarea contractului de execuție al acestei investiții publice este de 3.170.854 lei.