Potrivit celor mar recente date privind evaluarea instituțiilor de învățământ superior din România și din lume, Universitatea din Petroșani își păstrează locul și rolul esențial în ierarhia sistemului educațional. Astfel, potrivit rectorului Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, cel mai recent ranking național plasează instituția de învățământ superior din Valea Jiului pe locul 27 din cele 74 de universități aflate în activitate în România.
În opinia rectorului Radu Sorin, această poziție în topul universităților din România este una corectă și onorantă pentru Universitatea din Petroșani. ”Noi considerăm că locul 27 din cele 74 de universități care funcționează în prezent în România este un loc fruntaș. Iar asta în primul rând dacă avem în vedere faptul că noi suntem singura instituție de învățământ superior cu tradiție din țară care își are sediul principal într-un oraș ce nu este reședință de județ, dar și având în vedere faptul că, în comparație cu marile centre universitare din țară, noi nu avem un număr atât de mare de cadre didactice care să aibă lucrări științifice și de cercetare în domeniul lor de competență, publicate în jurnale academice de mare impact, ca să nu mai vorbesc că nu avem nici resursele financiare de care dispun universitățile din marile centre universitare ale țării”, explică prof.univ.dr.ing. Radu Sorin.
Chiar și în aceste condiții însă, activitatea Universității din Petroșani este una ce ține ridicată ștacheta competenței, fapt confirmat nu doar de poziția în prima parte a topului universităților din România, ci mai ales în statutul de Universitate cu grad de încredere ridicat, pe care Universitatea din Petroșani îl deține încă din 2015. În opinia rectorului Radu Sorin, acum cel mai important lucru este ca acest statut să fie păstrat și pentru următorii ani. ”Evaluarea universităților din România în vederea obținerii acreditării și reacreditării de către organismul național cu competențe în acest domeniu se face odată la 5 ani. Din cauza pandemiei, evaluarea Universității noastre, care trebuia să aibă loc în 2020 a fost amânată pentru acest an. După cum se știe, în 2015 am fost acreditați de ARACIS ca fiind o universitate cu grad de încredere ridicat, iar dorința noastră este să păstrăm acest onorant calificativ. Din informațiile pe care le avem, comisia de evaluare din cadrul ARACIS va ajunge în următoarele două luni la Petroșani, pentru a face această evaluare. Evident, ne pregătim temeinic pentru a demonstra nu doar că suntem, ci mai ales că merităm în continuare să fim o universitate cu grad de încredere ridicat. Similar, ne pregătim și pentru acreditarea Școlii doctorale de la universitatea noastră. Acreditările sunt o dovadă a calității învățământului prestat, a activității de cercetare care se desfășoară în universitate și a activității de publicistică și ele reflectă, în definit, tocmai acest loc pe care-l avem, iată, deja de peste șapte decenii, în ierarhia învățământului superior din țara noastră”, a mai punctat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.
În ultimii ani, Universitatea din Petroșani și-a câștigat o poziție de prestigiu și în plan internațional. Prezența acesteia în rândul consorțiului academic european Eureka-Pro, alături de Montanuniversität Leoben din Austria, Universitatea Minieră și Tehnologie din Freiberg – Germania, Universitatea din León – Spania, Universitatea Tehnică din Creta – Grecia, Universitatea de tehnologie Silezia din Polonia și Universitatea de Științe Aplicate Mittweida din Germania, este doar una din confirmările acestei afirmații. Multiplele parteneriate internaționale, dar și interesul din ce în ce mai mare al studenților din toată lumea pentru programele de studii de licență, master și doctor ale Universității din Petroșani i-au adus acesteia și o avansare în ierarhia mondială a instituțiilor academice unde aceasta ocupă acum locul 882. ”Nu este un loc deloc rău dacă avem în vedere termenii de comparație, dar evident, în ceea ce ne dorim noi, evident este loc și de mai bine. Însă, dincolo de poziția pe care o avem într-un top sau altul, pentru noi cel mai important aspect ține de modul în care oferta noastră academică este percepută de către cei care doresc să devine parte a comunității noastre academice, ca studenți, masteranzi și doctoranzi la Universitatea din Petroșani. Iar aici, din fericire, Universitatea din Petroșani este cu adevărat în top !”, a mai precizat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.