Asociația Caselor de Ajutor Reciproc din Regiunea Vest, din cadrul căreia fac parte și CAR-urile hunedorene, a organizat zilele trecute, în întâmpinarea sărbătorilor pascale, extragerea tichetelor de tombolă din promoția ”Tombola Primăverii 2021”. Pentru această tombolă au fost înscriși toți membrii CAR-urilor înscrise la Asociația Caselor de Ajutor Reciproc din regiunea Vest.
Pentru cele două CAR-uri partenere, din punct de vedere comunicațional grupului nostru de presă, respectiv CAR Unirea Petroșani și CAR Parîngul Petroșani, ”Tombola Primăverii” a adus vești bune, ca urmare a faptului că 14 din premiile trase la sorți au revenit acestor Case de ajutor Reciproc, câte 7 pentru fiecare. Astfel, în ceea ce privește CAR Unirea, 4 membrii ai acestuia din Vulcan, 2 din Petroșani și unul din Arad au ieșit câștigători la ”Tombola Primăverii” ediția 2021, acestora revenindu-le un premiu de 5.000 de lei, unul de 2.500 lei, trei de câte 1.500 lei și două de câte 1.000 de lei. ”Îi felicităm pe membrii Casei noastre care sunt, în acest an, câștigători ai acestor premii la tombola organizată, în mod tradițional de Asociația CAR Regiunea Vest. În același timp, considerăm că fiecare dintre membrii noștri este un câștigător, având în vedere beneficiile permanente pe care apartenența lor la CAR Unirea Petroșani le aduce în plan financiar, fie prin sistemul eficient de economisire, die prin sistemul de creditare pe care-l punem la dispoziția acestora”, spune ec. Rodica Costandoiu, președintele CAR Unirea.
În acest an, Marele Premiu al ”Tombolei Primăverii” organizată de Asociația CAR Regiunea Vest a revenit unui membru CAR din Deva. Vă prezentăm, în continuare, toate seriile câștigătoare la această tombolă, cu mențiunea că titularii tuturor seriilor câștigătoare vor fi contactați personal de către reprezentanții CAR-ului la care sunt înscriși, pentru a stabili modul în care vor intra în posesia premiilor.