Acțiuni dedicate ”Zilei Pământului” în Valea Jiului, sprijinite de Supercom

În anul 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca Sărbătoare oficială a planetei Pământ ca expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate sustenabilă. Evenimentul este marcat, de atunci în fiecare an, prin derularea unor acțiuni civice de voluntariat constând în general în ecologizări, plantări de arbori și flori, difuzare de mesaje menite să conștientizeze în rândul oamenilor necesitatea păstrării curate a mediului pentru sănătatea pământului.

Astfel de activități au avut loc, în aceste zile și în localitățile Văii Jiului unde voluntarii s-a bucurat și de sprijinul companiei de salubritate Supercom, firmă care efectuează serviciile de colectare a deșeurilor în Zona IV Valea Jiului a SMID Hunedoara. Pentru activitățile de ecologizare organizate de asociațiile de voluntari din Valea Jiului cu prilejul ”Zilei Pământului” în acest an, Supercom a pus la dispoziție logistica necesară (saci de plastic pentru colectarea deșeurilor, mănuși, ridicare și transport al deșeurilor colectare din zonele ecologizate etc.), apreciind gestul acestor ONG-uri de a contribui la activitățile de protecție a mediului.

O astfel de activitate a fost organizată și de către studenții de la Universitatea din Petroșani, unde alături de tinerii voluntari a fost prezent la acțiunile derulate pe raza municipiului Petroșani, și decanul Facultății de Mine. ”Alături de organizațiile studențești din Universitatea din Petroșani și împreună cu partenerii S.C. SUPERCOM S.A. si A.D.I.S.I.G.D. Hunedoara, am fost prezenți, pentru a marca Ziua Pământului, în mijlocul cetățenilor municipiului Petroșani, într-o amplă campanie de conștientizare a necesității colectării selective și reciclării deșeurilor”, a declarat conf.univ.dr.ing., Csaba Lorinț, decanul Facultății de Mine de la Universitatea din Petroșani. Studenții au împărțit pliante și le-au vorbit oamenilor despre importanța colectării selective a deșeurilor.

Acțiuni similare au avut loc și la Lupeni, unde în campania de conștientizare a populației asupra beneficiilor colectării selective a deșeurilor, s-au implicat alături de Supercom și SIGD Hunedoara, voluntarii Subfilialei locale de Cruce Roșie. ”Astăzi am avut prilejul să învățăm și să ni se explice cum să ne protejăm Planeta Pământ, sănătatea, curățenia municipiului, a gospodăriei a comunității. Un reprezentant al asociației ADI – Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Hunedoara și reprezentantul biroului urbanism și mediu din cadrul Primăriei Municipiului Lupeni, au prezentat copiilor și tinerilor tot ceea ce trebuie să facem și să respectăm în colectarea separată a deșeurilor. Mulțumim inițiatorilor campaniei de informare și conștientizare. Din partea copiilor avem și o concluzie : trebuie în primul rând să nu mai arunce nimeni gunoi pe stradă, iar acest lucru ține de educație!”, explică reprezentanții Centrul EGAL din cadrul Crucii Roșii Lupeni.

Nici la Uricani, Ziua Pământului nu a trecut neobservată. Aici, potrivit unei tradiții de ani de zile, cu prilejul ”Zilei Pământului”, voluntari mobilizați chiar de către liderii administrației publice locale, au participat la o acțiune de ecologizare a zonei turistice de la Câmpu lui Neag, cunoscută sub numele de Poiana Mare. ”În fiecare an, ziua de 22 aprilie în care se sărbătorește Ziua Pământului, marcăm acest eveniment prin atitudine și acțiune, în deplin respect față de ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Și în acest an, la Uricani s-a organizat o acțiune ecologică de colectare a deșeurilor din Poiana Mare de la Câmpu lui Neag. Mulțumim tuturor celor care au participat alături de noi la această acțiune și îi îndemnăm, în același timp, pe cei care vin să se bucure de picnic la iarbă verde în acest frumos loc de popas de pe raza orașului Uricani să facă acest lucru în deplin respect față de natură, față de mediu. Nu lăsați resturile menajere la voia întâmplării, ci strângeți-le și depozitați-le la punctele special amenajate pentru colectare. Doar așa, arătăm că respectăm planeta și sărbătorim Ziua Pământului în fiecare zi”, spune Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.

Conducerea operatorului de servicii de salubritate din Zona IV Valea Jiului a SGID Hunedoara salută toate aceste acțiuni civice și se declară în continuare un susținător fără rezerve al tuturor celor care acționează, în mod responsabil, pentru colectarea selectivă a deșeurilor și păstrarea unui mediu curat și sănătos în localitățile din Valea Jiului și în zonele turistice adiacente acestora. ”Reciclarea este procesul prin care deșeurile „cu valoare”, precum ambalajele spre exemplu, sunt transformate în materie prima secundară pentru fabricarea de noi produse. Astfel, colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor conduc la scăderea cantităților de materiale primare exploatate prin lucrările miniere. Principalele avantaje ale colectării selective și reciclării sunt deci conservarea resurselor naturale și reducerea spațiului de depozitare al deșeurilor. Beneficiile reciclării fiind multiple, este foarte important ca fiecare dintre noi să înțeleagă faptul ca în spatele legilor drastice stau idei și principii solide, benefice comunităților. În plus, reciclarea nu numai ca aduce beneficii mediului, dar are și un efect pozitiv asupra economiei”, explică reprezentanții Supercom SA.