În Săptămâna Patimilor, în Marea Marți, Sfinții Părinți au rânduit să se citească Pilda celor zece fecioare, cinci „înțelepte” și cinci „neînțelepte”, care se pregătesc pentru nuntă. Întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunți, în Noul Testament, unde Hristos se numește pe sine „mire”, Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui” și mireasa lui Hristos este Biserica.În această pildă, Împărăția cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care luându-și candelele, au ieșit în întâmpinarea mirelui. Menționăm că la evrei există obiceiul că la căsătorie, mirele să meargă în casă miresei, unde era așteptat de ea și de prietenele ei. De aici se pleca spre casă mirelui, iar acolo se organiza ospățul de nuntă.

Astfel, prin cuvintele „fecioarele au ieșit în întâmpinarea mirelui”, nu trebuie să înțelegem că fecioarele au ieșit pe stradă, ci doar din încăperea unde se aflau, în mod firesc alături de mireasă, așteptându-l pe mire.

Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopții, se vestește sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfârșite. Fecioarele „neînțelepte” (nebune) vor cere celor înțelepte să le împrumute dintr-al lor.

Acestea nu vor, pe motiv că și candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, sosește mirele.

Acesta intră la nuntă împreună cu fecioarele „care erau gata de nuntă” și ușa se închide. Vor ajunge și fecioarele nebune, dar vor găși ușa închisă. Vor strigă: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă”. Mirele le răspunde: „Adevărat zic vouă: Nu va cunosc pe voi”. Părintele Constantin Galeriu, cercetând originalul grecesc al Noului Testament a găsit interpretarea: „Nu recunosc chipul meu în voi”, deci chipul nostru autentic este în Hristos. Pildă se încheie cu aceste cuvinte: „Privegheati și va rugați, că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”.

Hristos a dorit că prin această pildă să ne descopere importantă pregătirii în vederea judecății de apoi. Părintele Petroniu Tănase mărturisește că întotdeauna diavolul ascunde păcatul sub chipul virtuții. „Adeseori formă, atât a virtuții, cât și a păcatului poate fi aceeași, pe când scopul le deosebește hotărât; scopul a toată fapta bună este Dumnezeu, iar scopul păcatului este moartea. De aceea, o fapta bună că să fie virtuoasă, are nevoie de o garanție că scopul ei duce la Dumnezeu.

Această garanție, Dumnezeu a pus-o în aproapele nostru: „Întrucât ați făcut această unuia din acești frați prea mici ai Mei, Mie Mi-ați făcut!” (Matei 25, 40) va zice Domnul. De aceea, orice fapta virtuoasă se valorifica prin purtarea pe care o avem față de aproapele nostru; este o fapta de dragoste, de milostenie față de dansul. Milostenia este deci certificatul de garanție al virtuții, că este bine făcută, că duce la Dumnezeu”.

De aici reiese că în vremea postului nu trebuie să ne oprim doar la înfrânare, nevoințe, metanii etc, ci toate acestea trebuie însoțite de milostenie.

Din această pildă înțelegem că o simplă virtute cultivată nu ne face moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu. Fecioarelor nebune nu le-a fost de ajuns fecioria. Lipsa faptelor bune, a milosteniei, le-a făcut pe acestea să nu poată fi alături de Hristos. Nu le-a folosit lupta cu trupul, ferirea de a cădea în păcatul desfrânării, de vreme ce ele sunt privite drept păcătoase. Candele sunt darul fecioriei, iar untdelemnul este milostenia. Fără untdelemn candelele se sting, adică fecioria dacă nu este însoțită de milostenie nu folosește la nimic.

Am întâlnit și această interpretare: Candelele aprinse simbolizează faptele bune, care trebuie să ardă până la sfârșitul lumii, adică până la sfârșitul fiecăruia sau până la Parusie. Flacăra este alimentată de untdelemn. Prin untdelemn, înțelegem credință. Ea nu se poate împrumută altora, fiind un dar strict personal. Sfântul Serafim de Sarov susține că lămpile goale simbolizează absența darurilor Sfântului Duh din inima lor. Lumina lor s-a stins din cauza lipsei unei credințe puternice, care să se manifeste prin fapte bune. Fecioarele nebune, fără să fi făcut un rău aproapelui, au păcătuit pentru că nu s-au îngrijit de lumina din suflete.

Nu există osânda mai grea decât aceea de a-I rămâne necunoscut lui Hristos.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că somnul reprezintă moartea, iar strigarea de la miezul nopții, „Iată, mirele vine”, reprezintă trâmbița arhanghelului (I Tesaloniceni 4, 16) prin care suntem chemați la judecată.

În nașterea duhovnicească, mai întâi murim și mai târziu ne bucurăm de unirea cu Mirele Hristos („Ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru că, precum Hristos a înviat din morți, prin slavă Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” – Români 6, 4). Viețuirea duhovnicească este diferită de viețuirea lumească. De aceea, viață duhovnicească nu începe cu nuntă, ci cu moartea.

Intrarea în Împărăția lui Dumnezeu este asemenea unei nunți. Pentru acest lucru, Hristos vine că Mire la Judecată de apoi .

Pilda celor zece fecioare este un îndemn la o neîncetată priveghere: „De aceea și voi fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni”.

Sursa: crestinortodox.ro