În urmă cu mai bine de 3 decenii, mai exact la 14 iulie 1990, artistul lupenean Florin Paul Camen debuta în fața publicului, pe scena Cenaclului Flacăra-Totuși iubirea, într-un spectacol desfășurat, în fața a mii de oameni, pe stadionul Jiul din Petroșani. Cu un an înainte, se angajase la mina Lupeni, ca electrician dar, în fața poetului Adrian Păunescu, coordonatorul celui mai mare cenaclu folk din istoria muzicală a României, Florin Paul Camen s-a declarat ”folkist pe cont propriu”. Expresia nu era doar una ”de spectacol” ci ilustra efectiv, cu sinceritatea și modestia care l-a caracterizat dintotdeauna pe apreciatul artist din Valea Jiului, parcursul său muzical, de la pasiune la artă.
Născut în 1969 tot aici, la Lupeni, Florin Paul Camen a descoperit muzica la 11 ani când, ascultând piesa celebră ”Andrii Popa” a celor de la Phoenix, a decis că trebuie să învețe și el să cânte la chitară. A reușit, de unul singur, fără lecții de canto, să facă acest lucru ba, mai mult, a reușit să ”asorteze” acordurile de chitară cu armoniile muzicuței, un instrument foarte popular în anii 80 în România. După ce tatăl său avea să-i confecționeze un suport pentru muzicuță care-i permitea să interpreteze simultan cele mai cunoscute piese folk ale Cenaclului Flacăra, Florin a devenit el însuși un reper în rândul artiștilor folk din România. De la începutul carierei sale muzicale, Florin Paul Camen a susținut deja un număr considerabil de concerte, culegând aplauzele, ovațiile și admirația publicului. Între timp, fiind un permanent perfecționist, și-a desăvârșit și studiile în muzică, fiind din 2008 absolvent al unei Facultăți de Muzică. În prezent, Florin Camen este și instructor muzical pentru mulți tineri care deslușesc, sub bagheta sa, tainele muzicii la chitară și pasiunea pentru muzica folk.
Și activitatea compozițională și discografică a apreciatului cantautor din Valea Jiului este una semnificativă, acesta având la activ 8 albume muzicale personale. Cel mai recent dintre acestea, intitulat ”Destin în doi” este dedicat tocmai aniversării celor 30 de ani de carieră artistică. Acest album cuprinde un număr de 12 piese noi din creația artistului.
Pentru că la Lupeni, orașul care a dat folkului românesc și alte voci de excepție ale folkului românesc, pornind de la inegalabila Tatiana Stepa și până la fiul acesteia, nu mai puțin apreciatul cantautor Cătălin Stepa, admirația pentru creatorii de cultură și artă este dublată de suportul acordat acestora, fără rezerve, de către reprezentanții comunității locale, Primăria și Consiliul local Lupeni au finanțat și editarea albumului aniversar ”Destin în doi” al lui Florin Paul Camen. ”Este pentru noi o mare bucurie să putem răsplăti în acest mod rolul pe care Florin Paul Camen îl are în comunitatea noastră. Pentru că Florin, deși este un artist de talie națională, a ales să trăiască în municipiul Lupeni, localitatea în care s-a născut, în care a învățat și în care a muncit. În plus, prin creațiile sale muzicale, a reușit să aducă în atenția iubitorilor de cultură din toată țara, minerii, Lupeniul și Valea Jiului, numărându-se printre promotorii acestei zone. Sigur că ne-am fi dorit să ne bucurăm, împreună cu toți iubitorii muzicii folk din România, de un spectacol aniversar dedicat celor 3 decenii de activitate derulată de Florin Paul Camen, însă pandemia ne-a obligat să amânăm un astfel de eveniment, care rămâne însă pe agenda culturală a comunității noastre”, a declarat primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță.
Până când acest concert aniversar va putea să aibă loc și până când îl vom putea revedea pe Florin Paul Camen, live, pe scena de concert, grație autorităților publice locale din municipiul Lupeni deja îi putem asculta cele piese de pe cel mai recent album, ”Destin în doi”, acestea fiind disponibile în format audio pe pagina oficială a Primăriei municipiului Lupeni, la adresa web: https://primarialupeni.ro/2021/04/23/album-dedicat-implinirii-a-30-de-ani-de-la-debutul-artistic-al-artistului-lupenean-florin-paul-camen/
La mulți și frumoși ani, în carieră și în viață, îi dorim și nou artistului Florin Paul Camen – ”un folkist pe cont propriu” !