Doamne cât era de bine
Când parfumul dimineții
Avea gust de pâine caldă
Și aromele dulceții.
Și hăinuțele de școală
Primenite din ajun
Aveau izul romaniței
Și aromă de săpun.
Sărutându-ne pe frunte
Ne-nsoțeai cu-a ta privire
La fereastra din odaie
Aburită de iubire.
Și cu mămăligă caldă
Așezată pe-o măsuță
Cu trei scaune-nvechite
Ne-așteptai la geam măicuță.
Și atunci când ne-ai dat aripi
Să zburăm spre infinit
Ne-ai vegheat să nu ne pierdem
În neantul rătăcit.
Ne spuneai adesea: Mamă,
Nu faceți la nimeni rău,
Că-i păcat și e rușine
Și ne bate Dumnezău.
Iar când ochii tăi de-a pururi
Au lăsat amurgul vieții
A picat tot universul
Și parfumul dimineții.
Au încremenit castanii,
Infinitul a privit
Înlemnit de neputință
Chipul mamei adormit.
Cade bruma peste iarbă,
Stelele tăcute pier,
Ochii mamei veșnic tineri
Ne privesc de sus din cer.
Poezie publicată în antologia ”În ritmul pașilor copilăriei”, îngrijită de Mariana Moga, la Editura Rotipo- 2021.
