Cândva ”zona zero” a municipiului Vulcan, arealul cuprins între străzile Teodora Lucaciu, Ion Creangă și Nicolae Titulescu a constituit centrul istoric al acestei localități. În urmă cu mai bine de un secol aici era strada principală și tot aici se aflau sediul Primăriei, școala, biserica și cele mai importante magazine comerciale.
În timp, odată cu urbanizarea localității și mutarea centrului social și administrativ, zona a fost uitată, atât de autoritățile locale cât și de mulți dintre proprietari. Străzile s-au degradat, iar multe din clădirile aflate în proprietate privată, abandonate, au ajuns să se ruineze.
Primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu este decis să schimbe această tristă imagine a vechiului centru, cu atât mai mult cu cât aici pot fi încă admirate și puse în valoare o seamă de clădiri emblematice în istoria localității. Școala gimnazială ”Theodora Lucaciu” și parcul din curtea acesteia, în care se află arcul de triumf, monumentul Eroului Necunoscut și castanii seculari, dar și Bisericile ortodoxe ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, respectiv ”Duminica Orbului”, precum și eleganta Catedrală Romano-Catolică, dar și o serie de alte clădiri vechi, renovate și repuse în valoare de proprietari, sunt din păcate umbrite de peisajul dezolant al altor construcții civile care stau să se prăbușească și care au devenit nu doar un element de poluare vizuală ci chiar un veritabil pericol public pentru cetățeni, îndeosebi pentru copii.
Pentru a schimba situația acestei zone, primarul municipiului Vulcan acționează acum pe două căi, în conformitate cu atribuțiunile legislative pe care le are la îndemână. ”Pe de o parte, am somat proprietarii clădirilor degradate aflate în zona centrului vechi, pe strada Nicolae Titulescu, să le demoleze. Acestea constituie un pericol pentru cetățeni, sunt un focar de infecție și sunt inestetice. Mă bucur să constat că avertismentul meu a fost luat în considerare și a început deja demolarea acelor clădiri. Sigur că terenurile rezultate rămân în proprietatea celor care le dețin, dar eu îmi exprim speranța că în această zonă vor fi construite alte clădiri frumoase care să se integreze în ansamblul arhitectonic al zonei, astfel încât vechiul centru al Vulcanului să redevină un punct de atracție pe harta orașului. Pe de altă parte, abordăm cu responsabilitate problemele de infrastructură publică din zonă și acționăm ca atare. După cum știți, aici se derulează în prezent un amplu program de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare. Acolo unde cei de la Apa Serv au finalizat deja lucrările, venim cu lucrări de reabilitare și modernizare a străzilor. Deja s-a asfaltat strada Ion Creangă și, în cadrul proiectului european care vizează asfaltarea drumului de la Crividia și Dealu Babii, aflat și el în execuție, vom asfalta integral și strada Teodora Lucaciu, până la intersecția cu strada principală N. Titulescu. Îi asigur pe cetățeni că vor urma și alte acțiuni pentru a avea un municipiu curat și modern și le mulțumesc pentru implicare. Facem ce trebuie, rămânem oameni !”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
În paralel, acțiunile de curățenie continuă peste tot, pe raza municipiului Vulcan, unde muncitorii de la Serviciul de Salubritate al Primăriei mătură în fiecare zi străzile și trotuarele, sunt îngrijite zonele verzi și aranjamentelor florale, iar în acest zile a început și prima acțiune de cosire a ierbii.