Istoria și legendele Cetății Deva vor fi reînviate de oștenii Gărzii, duminică, 16 mai 2021. Astfel, turiștii și localnicii care vor poposi în Cetatea Deva duminică, 16 mai 2021, între orele 11:00 și 13:00, vor putea asista la primul rond din acest an, al Gărzii Cetății.
Oștenii vor efectua activități de strajă și patrulare între zidurile monumentului istoric, în zona Platformei Artilerie Vest.
Echipamentul unui străjer cântărește aproximativ 40 de kilograme și este confecționat, în mare parte, din metal. Pe scuturile oștenilor se regăsesc însemnele sigiliului Cetății Deva.
Publicul prezent la eveniment va putea participa la activități de inițiere în scrimă și tir cu arcul și totodată va avea ocazia să afle amănunte despre folosirea armelor medievale și antrenamentele specifice oștenilor.
Evenimentul se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor instituite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului COVID-19.