Factura la gaze ar putea crește la iarnă cu 20 până la 25 la sută. Ce spune ministrul Energiei
Posibilitatea ca facturile la gaz să crească la iarnă cu 20 până la 25 la sută nu este exclusă de către ministrul Energiei. Acesta a explicat care sunt motivele pentru care de la 1 iulie se așteaptă ca tarifele să fie deja mai mari.
Liberalizarea pieței gazului s-a făcut anul trecut și a pornit de la un preț care era foarte jos, pentru că a fost pandemie și nu a fost cerere și de aceea nu putem compara 2021 cu 2020 din punct de vedere al prețului, a arătat ministrul Virgil Popescu.
„Să nu uităm că prețul gazului din 2019 către clientul casnic a fost un preț reglementat, reglementat prost cu acea ordonanță 114, în care producătorii români de gaze naturale pierdeau, câștigau furnizorii, cumpărau ieftin, dar vindeau scump către clienții casnici”, a menționat Virgil Popescu.
El a arătat că acum cererea de gaz a crescut, pentru că economia a început să meargă. „Am auzit, dar încă n-am văzut tarife, de scumpiri de 15-16 la sută până la sfârșitul anului”, a spus ministrul energiei, întrebat cu cât s-ar putea scumpi gazul.
Când pui o marjă de profit de 250 la sută înseamnă că ești un speculant, așa ceva nu poate să rămână, a mai spus Virgil Popescu, pus în fața unui caz concret de factură la gaze în creștere. „Cred că și ANRE, și Consiliul Concurenței, și ANPC trebuie să se uite foarte bine la aceste scumpiri de la data de 1 iulie, pentru că nu pot să stea în picioare”, a spus Virgil Popescu.
Întrebat dacă o scumpire de 25 la sută este rezonabilă, dacă e în intervalul comparabil cu 2019, ministrul a spus că un asemenea preț ar fi un pic mai mare decât 2019. „E adevărat că în această vară, prețul gazului nu a scăzut cum ar fi normal din punct de vedere sezonier, ba din contră, s-a menținut la un nivel destul de mare din cauza creșterii foarte mare a consumului”, a menționat ministrul. „Eu nu pot să spun că 20 la sută este rezonabil. După mine, ar trebui să nu existe scumpiri”, a adăugat Virgil Popescu.
Întrebat dacă la iarnă sunt de așteptat facturi mai mari cu o cincime sau chiar cu 25 la sută, ministrul nu a negat și a spus: „Dacă ne încălzim pe gaze naturale, cred că da, vor fi mai mari”.
„Evident că este o creștere de prețuri pe piață în acest moment și mă aștept, așa cum prețul la combustibil, la benzină și motorină, a urmărit foarte repede prețul petrolului, a scăzut, a crescut, mă aștept ca la scădere de preț pe cotații să avem și scădere de preț la tarife, deci furnizorii ar trebui să știe că dacă acum au mărit prețul pentru că au găsit o conjunctură, când va scădea prețul, să-l și scadă. Nu poți să faci profit doar de conjunctură”, a punctat ministrul.
Sursa: digi24.ro