luni, mai 24th, 2021
ATENȚIE! SE IA CURENTUL ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA! VEZI UNDE!
E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectata Orar Luni ,CItește mai departe
Restricții de apă la Petrila pentru cuplarea noilor rețele de apă potabilă
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru marți, 25 mai 2021, în orașul Petrila, între orele 8:00 – 20:00. Zonele afectate vor fi: str. 8 Martie – blocurile turn, Lonea, Valea Cimpei, Birăoni, Burdești, Cartier Brătianu. Reprezentanții companiei de apă precizează că aceste restricții sunt cauzate de cuplarea la rețeaua nouă, puțul Jieț din incinta E.M. Lonea a noilor rețele de apă potabilă, realizate în cadrul programului de reabilitare a sistemului de apă și canalizare din orașul Petrila, proiect implementat în prezent cu fonduriCItește mai departe
Centru de vaccinare pentru tineri, deschis la Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazu” din Vulcan
În cadrul campaniei naționale de vaccinare, în municipiul Vulcan a fost deschis în aceste zile un nou centru de vaccinare destinat tinerilor. Acesta funcționează la sala de sport a Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazu” din localitate, sub genericul „Înapoi la Școală!”, o campanie demarată de DSP Hunedoara, cu sprijinul Primăriei Municipiului Vulcan și al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara. Astfel,, în cursul zilei de luni, 24 mai 2021, începând cu ora 9.00, la Liceul Tehnologic ”Mihai Viteazu” din Municipiul Vulcan, elevii care au împlinit 16 ani și care au optat pentru imunizareCItește mai departe
O lună de restricții în trafic pe două străzi din Petrila
Execuţia lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) – 2014-2020” în orașul Petrila, prevăzute în contractul de lucrări ” VJ-CL-04 Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare Petrila ”, impun și luarea unor măsuri de restricționare temporară a traficului rutier. Astfel, compania de apă din Valea Jiului informează că în perioada 24.05.2021 – 24.06.2021, se va restricționa circulația pe cele două sensuri de circulație dintre Petrila – Lonea și, respectiv Lonea – Petrila, la oCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara / Anunț convocator ședința CJH din 27.05.2021
Având în vedere dispoziţiile art.7 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, privind aducerea la cunostinţa publică a faptului că, în data de 27.05.2021, ora 11:00, se va desfășura în sistem de videoconferință, ședința publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, cu următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie a bugetului propriu al judeţului Hunedoara şi a situaţiilor financiare anuale, inclusiv anexele la acestea, ale Consiliului Judeţean Hunedoara şi instituţiilor publice aflate în finanţarea acestuia, la 31CItește mai departe
Miruna Mălăuță, în fața ultimului examen de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo
Reprezentanta secției de arte marțiale a CSM Jiul Petroșani, Miruna Mălăuță se întoarce de la Campionatele Europene de Karate WKF pentru seniori, eveniment competițional care s-a desfășurat în perioada 21-23 mai 2021 la Porec, în Croația, cu rezultate absolut remarcabile, care-i asigură prezența în calificările pentru Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo dar și calificarea în lotul național care va reprezenta România la Campionatele Mondiale de Karate din noiembrie 2021. În concursul european desfășurat în Croația, Miruna Mălăuță a participat la categoria seniori -61 kg și, în urma unei prestațiiCItește mai departe
Restricții de apă la Petrila pentru cuplarea noilor rețele de apă potabilă
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru marți, 25 mai 2021, în orașul Petrila, între orele 8:00 – 20:00. Zonele afectate vor fi: str. 8 Martie – blocurile turn, Lonea, Valea Cimpei, Birăoni, Burdești, Cartier Brătianu. Reprezentanții companiei de apă precizează că aceste restricții sunt cauzate de cuplarea la rețeaua nouă, puțul Jieț din incinta E.M. Lonea a noilor rețele de apă potabilă, realizate în cadrul programului de reabilitare a sistemului de apă și canalizare din orașul Petrila, proiect implementat în prezent cu fonduri europene. AceștiaCItește mai departe
Consultații medicale gratuite la Vulcan și Uricani , prin intermediul caravanei Salvital
Consiliul Județean Hunedoara și Asociația Salvital continuă proiectul care are ca scop verificarea stării de sănătate a populației prin consultații oferite în localitățile cu asistență medicală redusă. Caravana Salvital a ajuns astfel, vineri, 21 mai 2021, în Valea Jiului. Aici, peste 70 de persoane au primit consultații gratuite în cartierul Sohodol din Vulcan și la Câmpul lui Neag (Uricani). Oamenii au beneficiat gratuit de consultații de specialitate, începând cu măsurarea tensiunii arteriale, a glicemiei și temperaturii și continuând cu EKG – electrocardiogramă în vederea depistării problemelor cardiace, spirometrie, pentru identificarea problemelor pulmonareCItește mai departe
Codurile de vremea rea nu au creat disfuncționalități în serviciile de alimentare cu apă potabilă din Valea Jiului
Cu toate că săptămâna precedentă a fost una în care codurile galbene și portocalii de ploi abundente, dar și avertizările hidrologice de inundații s-au succedat zi după zi, în Valea Jiului nu au fost semnalate probleme legate de inundații sau de buna funcționare a sistemului de alimentare cu apă potabilă și a celui de evacuare a apelor pluviale. Directorul general al Apa Serv recunoaște însă că toate stațiile de tratare a apei din Valea Jiului au funcționat greu, unele fiind chiar oprite, însă populația nu a avut de suferit, pentru că auCItește mai departe
Restricții de apă luni, 24 mai, în cartierul Bărbăteni de la Lupeni
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni, 24 mai 2021, în municipiul Lupeni – între orele 9:00 – 15:30. Zonele afectate: Cartier Bărbăteni. Motivul restricției: remediere pierdere, Moara Veche. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144 și 0254/541861. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere.