Chiar și în condițiile dificile impuse de situația pandemică, un eveniment sportiv de anvergură aflat pe agenda competițională a copiilor care evoluează în cercurile de gimnastică aerobică ale Palatelor și Cluburilor Copiilor din întreaga țară, nu a fost întrerupt nici anul acesta. Astfel, ținând cont de circumstanțe dar mai ales de dorința sportivilor de a participa la o competiție, Cercul de gimnastică aerobică de la Clubul Copiilor Valea Jiului, care funcționează la sediul central al instituției de la Petroșani, au organizat, în perioada 20-22 mai 2021 ediția a XIV-a a Concursului National de Gimnastică Aerobică „Cupa Parâng”.
Aceasta s-a desfășurat, într-un inedit dar reușit experiment, în sistem on line, iar participarea a fost una semnificativă, nu mai puțin de 179 de gimnaști de la cercurile de profil de la Cluburile și Palatele copiilor fiind participanți la această competiție. Este vorba despre sportivi de la Palatul Copiilor Arad ( coordonator prof. Elza Farcuta), Clubul Copiilor Bălan (coordonator prof. Majorchik Judit), Clubul Copiilor Baraolt (coordonator prof. Dimeny Olga), Palatul National al Copiilor București (coordonator prof. Anne-Mary Ionescu), Palatul Copiilor Iași (coordonator prof. Bogdan Andrei Banta), Palatul Copiilor Miercurea Ciuc (coordonator prof. Majorchik Judit), Palatul Copiilor Oradea 1 (coordonator prof. Pop Amalia Cosmina), Palatul Copiilor Oradea 2 (coordonator prof. Morar Luminița), Asociația Sportivă Gymteam Arad (coordonator prof. Elza Farcuta) și, evident, Clubul Copiilor Valea Jiului – Petroșani (coordonator prof. Adriana Popa).
Concursul s-a desfășurat pe 3 nivele valorice (I, II și III), respectiv cu sportivi de performanță, avansați și începători, la toate categoriile de vârstă (6-18 ani), probele de concurs fiind: individual, trio și grup 5.
Ca în fiecare din edițiile precedente, ”Cupa Parâng” la gimnastică aerobică s-a bucurat și de sprijinul Primăriei municipiului Petroșani. Acesta este de altfel și motivul pentru care primarul Tiberiu Iacob Ridzi a fost invitat să-i premieze pe câștigătorii ediției din acest an, în cadrul unei festivități publice programată să se desfășoare sâmbătă, 29 mai 2021 de la orele 12.00 în rotonda din Centrul Civic al municipiului (în fața Teatrului ID Sîrbu). Cu acest prilej, gimnaștii din cadrul Clubului Copiilor și Elevilor din Valea Jiului vor fi premiați pentru rezultatele lor excepționale obținute și la ediția din acest an a Cupei Parâng, iar organizatorii invită publicul interesat la acest eveniment în care vor fi aduse în fața acestora și o serie de alte surprize.