Restricții de apă la Petrila pentru cuplarea noilor rețele de apă potabilă

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru marți, 25 mai 2021, în orașul Petrila, între orele 8:00 – 20:00.

Zonele afectate vor fi: str. 8 Martie – blocurile turn, Lonea, Valea Cimpei, Birăoni, Burdești, Cartier Brătianu.

Reprezentanții companiei de apă precizează că aceste restricții sunt cauzate de cuplarea la rețeaua nouă, puțul Jieț din incinta E.M. Lonea a noilor rețele de apă potabilă, realizate în cadrul programului de reabilitare a sistemului de apă și canalizare din orașul Petrila, proiect implementat în prezent cu fonduri europene. Aceștia atenționează cetățenii că, în perioada următoare, vor fi aplicate și alte restricții de acest fel, care sunt absolut necesare pentru efectuarea manevrelor de cuplare a noilor rețele.

Până la finalizarea lucrărilor, Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroșani va pune la dispoziția locuitorilor din zonele afectate, o cisternă cu apă. În cazul restricției anunțată pentru marți, 25 mai, cisterna va fi amplasată în zona Cap de Linie Petrila/Lonea.

Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144 și 0254/541861.

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi mulțumeşte pentru înțelegere.