Până pe 31 mai, meșteșugurile practicate de daci – de la fierărie și olărie la prelucrarea osului și a coarnelor – își dezvăluie secretele la Shopping City Deva, în cadrul unei expoziții de neratat, organizată de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva. Expoziția, organizată în zona magazinului H&M din centrul comercial, poate fi vizitată gratuit, zilnic, între orele 10.00 – 22.00. Aceasta prezintă o secvență reprezentativă a civilizației dacice, meșteșugurile pe care le practicau strămoșii noștri, uneltele și tehnologiile specifice antichității, precum și o mulțime de artefacte realizate de artizanii daci, specializați în meserii diverse.
De asemenea, uneltele și materiile prime specifice prelucrării cornului, precum și obiectele finite vor fi ilustrate prin replici realizate în cadrul unor evenimente organizate de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva. Meșteșugul fierăriei și cel al olăritului vor fi prezentate prin intermediul imaginilor și al explicațiilor sub formă de text. Narațiunea expozițională va fi explicată prin panouri mobile, iar pe un ecran video vor putea fi urmărite filmulețe de prezentare despre expoziție.
Descoperă comori dacice și câștigă premii instant!
Până în 6 iunie, cei care vizitează expoziția pot câștiga premii instant precum tricouri personalizate cu semne dacice sau bilete la Muzeul Civilizației Dacice și Romane. Așadar, cei care fac cumpărături în magazine de minimum 200 de lei pe maximum 3 bonuri fiscale au șansa de a-și dovedi îndemânarea la jocul special pregătit la Info Desk. Cei care reușesc să dirijeze bila către una dintre cele trei găuri colorate vor primi pe loc unul dintre premiile principale: tricouri personalizate cu semne dacice, șepci personalizate cu semne dacice, carduri cadou Shopping City Deva în valoare de 30 de lei, căni personalizate cu logo Shopping City Deva. Toți câștigă la acest joc, așa că dacă bila nu ajunge într-o gaură colorată, participanții pot primi unul dintre premiile secundare: bilete la Muzeul Civilizației Dacice și Romane, vouchere 20% discount C&A, termosuri Nobila Casa.
Măsuri sporite de protecție în mall
Shopping City Deva controlează traficul respectând recomandările autorităților: masca de protecție este obligatoriu a fi purtată de către toți angajații și clienții, iar centrul comercial a implementat un sistem pentru verificarea temperaturii la intrare și asigură distanțarea socială recomandată de autorități pentru un shopping responsabil și în siguranță. De asemenea, centrul comercial garantează distanțarea pentru a evita crearea de aglomerări în zonele de trafic intens cum ar fi: cozi la bancomate, intrări în mall. Totodată, aerul din centrul comercial este filtrat și schimbat o dată la trei ore, asigurând astfel o purificare intensivă a spațiilor.