Ceea ce în urmă cu un an era doar un frumos desen cuprins în schița de proiect a unei noi investiții pentru cetățenii din cartierul Ștefan al municipiului Lupeni, este acum tot mai aproape de realitate. Aici, cu fonduri de la bugetul public al localității, sunt în plină execuție lucrările realizare în vederea configurării unui teren de sport, a unui parc de agrement și a unui loc de joacă pentru copii.
”Din discuțiile pe care le-am avut și le avem permanent cu cetățenii, am luat act de dorința locuitorilor din cartierul Ștefan, unde avem mulți tineri dar și familii cu copii și persoane vârstnice, și an demarat un proiect care vizează construirea unui teren de sport și un alt proiect care vizează amenajarea unui parc, dotat cu bănci de odihnă și loc de joacă pentru copii. Cred că argumentul locuitorilor din acest cartier, care mi-au spus că locuiesc într-o zonă care se află destul de departe de parcurile publice pe care noi deja le avem configurate în zona centrală a municipiului, cât și de terenurile de sport, justifică pe deplin aceste investiți. Proiectul se află în prezent în etapa de execuție și, așa cum am constatat în aceste zile, lucrările sunt într-un stadiu avansat de realizare. Cred că acele proiecții grafice pe care le prezentam în urmă cu un an cetățenilor vor deveni în cel mai scurt timp, realitatea din teren, în cartierul Ștefan, spre mulțumirea noastră și spre bucuria locuitorilor de aici”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Lucrările la terenul de sport sunt aproape încheiate, tot așa cum aleile noului parc construit în Cartierul Ștefan sunt deja realizate. Urmează montarea mobilierului stradal, a aparatelor de joacă și a accesoriilor terenului de sport. Primarul Lucian Resmeriță își exprimă convingerea că, în această vară, noul parc de odihnă, terenul de sport și locul de joacă din cartierul Ștefan vor fi puse la dispoziția cetățenilor din această comunitate.