Urmare a finalizării procedurii de atribuire privind execuţia lucrărilor la acest obiectiv, miercuri, 02 iunie 2021, la sediul Consiliului Județean Hunedoara s-a semnat contractul de execuţie de lucrări pentru lotul II al Culoarului Trafic Mureș Nord. Este vorba despre lotul care cuprinde sectoare de drumuri județene în lungime totală de 33,939 km: DJ 107A limită județ Alba – Homorod – Geoagiu – Bobâlna – Rapoltu Mare – Uroi -Chimindia – Hărău – Bârsău. Contractul pentru lotul II a fost atribuit SC STRABAG SA, valoarea fiind de 52.872.512,43 fără TVA.
„Suntem mândri și bucuroși că, astăzi, am semnat acest contract. Datorită eforturilor depuse de colegii din Consiliului Județean Hunedoara, arătăm că acest proiect va fi realizat, chiar dacă adversarii noștri susțineau că acest lucru nu se va întâmpla. Ce am promis, am și făcut. Le mulțumesc colegilor mei pentru modul în care s-au implicat pentru ca acest proiect să fie implementat. Ne bucurăm că, deși am avut trei-patru ofertanți pentru fiecare lor, nu au existat contestații, deci nu am avut întârzieri. Am încredere că societatea care câștigat această licitație va realiza o lucrare foarte bună. Spun asta pentru că STRABAG deja lucrează în Masivul Parâng la modernizarea DJ 709F. Urmează predarea amplasamentului și începerea lucrărilor”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.
„Avem deja o experiență cu beneficiarul, am depășit momente importante în contractul care privește modernizarea drumului județean din Parâng. Suntem pregătiți să începem lucrarea imediat după predarea amplasamentului. Lăsăm faptele și lucrările să vorbească în numele nostru. Fac un apel la toți participanții la trafic, la toți locuitorii din zonă, să dea dovadă de răbdare și înțelegere în perioada execuției lucrărilor”, a declarat Cătălin Flămânzeanu, director regional al SC STRABAG SA.
Principalele activități în cadrul contractului vizează îmbunătățirea elementelor geometrice și consolidarea structurii rutiere prin: refacerea și completarea structurii rutiere în zonele cu defecțiuni; realizarea sistemului rutier în soluții tehnice cu două straturi noi de mixturi asfaltice, în conformitate cu standardele în vigoare și traficul rutier; amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale doar în limita cadastrală a drumului județean proiectat; intersecțiile cu drumurile de exploatare și comunale se vor realiza pe amplasamentul existent, lucrările de amenajare a intersecțiilor constând în prevederea de racordări la marginea părții carosabile; amenajarea de podețe la drumuri laterale unde nu este asigurată continuitatea scurgerii apelor apelor în lungul drumului; refacerea semnalizării rutiere și amenajarea de parapete de siguranță; lucrări de aducere la starea inițială a terenului.
În ceea ce privește podurile, vor fi executate următoarele lucrări: reabilitare pod existent pe 107A la km 31+250 peste Pârâul Homorod; reabilitare pod existent pe DJ 107A la km 43+869 peste Valea Bobâlna; realizare pod nou pe DJ 107A la km 57+075 peste Valea Banpotoc, Râul Vărmaga; realizare pod nou pe DJ 107A la km 63+309 peste Valea Bârsăului, Râul Certej.
Obiectivul general al proiectului „Modernizare Culoar Trafic Mureș Nord: DN 7 (Gelmar)- Geoagiu Băi – Bobâlna – Rapoltu Mare – Uroi – Chimindia – Hărău – Bârsău – Șoimuș – Brănișca – DN 7 (Ilia)” este creşterea gradului de a accesibilitate al zonelor rurale şi urbane (7 localități: orașele Simeria și Geoagiu, comunele Brănișca, Hărău, Ilia, Rapoltu Mare, Șoimuș) la infrastructura TEN-T rutieră de bază și extinsă (E68 – axa rutieră 7 – Coridorul Pan European IV și E79), respectiv infrastructura TEN-T feroviară de bază (axa feroviară 22 – Coridorul Pan European IV).
Joi, 03 iunie 2021, la ora 10.00, tot la sediul Consiliului Județean Hunedoara, vor fi semnate contractele de execuție pentru loturile 1 și 3.