miercuri, iunie 9th, 2021
JOI, AUDIENȚE LA BIROUL TERITORIAL DIN PETROȘANI
Joi, 10 iunie, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, domnul Ion BĂDIN, va susține programul de audiențe la Biroul Teritorial din Petroșani, între orele 10.00-12.00. Biroul Teritorial Petroșani al CJ Hunedoara este situat pe str. Universității, nr. 20 (în spatele Complexului Comercial Jiul).
Apa Serv montează apometre cu telecitire la blocurile din Petroșani
Peste 500 de apometre de ultimă generație, cu telecitire, vor fi montate la blocurile de locuințe din municipiul Petroșani. Investiția este realizată de Apa Serv Valea Jiului, în cadrul proiectului european privind modernizarea sistemului public de apă și canalizare, implementat cu fonduri POIM. Alte 300 de astfel de apometre, achiziționate în anii anteriori pe contractul de modernizare al rețelelor de apă din Petroșani cu fonduri europene în Programul Operațional Regional (POR) sunt deja operaționale, iar eficiența lor a determinat operatorul de apă de la Petroșani să ia în considerare extindereaCItește mai departe
Expoziție de tapiserie la Castelul Corvinilor de la Hunedoara
O interesantă expoziție de tapiserie a fost vernisată, la începutul acestei săptămâni și poate fi vizitată la Castelul Corvinilor de la Hunedoara. Rezultat al unei frumoase colaborări între 3 centre universitare din România: Universitatea Națională de Arte București, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași și Universitatea Națională de Arte și Design Cluj-Napoca, care și-au propus să aducă în actualitate simbolistica breslelor Bistriței, expoziția de tapiserie prezintă publicului exponate din colecția secției de Artă Contemporană a Muzeului din Bistrița. În cadrul vernisajului expoziției de tapiserii, care a avut loc luni, 7CItește mai departe
Șomaj în ușoară scădere în județul Hunedoara
Rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Hunedoara la finalul lunii aprilie 2021 este în procent de 3,27 % corespunzător unui număr de 5.615 de persoane. Potrivit statisticilor, dintre aceștia 3.102 sunt femei. Din totalul de 5.615 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 3.087 erau beneficiari de îndemnizaţie de şomaj, iar 2.528 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 1.843 șomeri provin din mediul rural și 3.772 sunt din mediul urban. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,35 %, în această lună acest indicator a înregistratCItește mai departe
O eclipsa inelară de soare vizibilă parțial și în România va avea loc joi: De unde va putea fi observată
Joi, 10 iunie, va avea loc o eclipsă de Soare inelară care va traversa cerul pe o fâşie de aproximativ 500 de kilometri, din Canada până în Siberia, trecând prin Europa. În România, eclipsa va fi doar parţială și vizibilă în jumătatea nordică a ţării. Potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, evenimentul destul de spectaculos se va produce pe 10 iunie, după ora 13:00. La punctul maxim al aşa-numitei eclipse inelare, de pe Pământ se va putea vedea Luna ajungând treptat în dreptul Soarelui, care se va transforma, timp deCItește mai departe
Trei comune hunedorene intră în campania electorală pentru alegerea de noi primari
După ce primarii aleși în comunele hunedorene Burjuc, Romos și Sarmizegetusa, în alegerile locale din septembrie 2020, au decedat, în cele trei localități cetățeni sunt chemați din nou la urme pentru a alege noii primari ai acestor comunități. Alegerile sunt programate pentru data de 27 iunie 2021, iar procesul electoral deja a început, odată cu înscrierea candidaților la Birourile electorale înființate pentru organizarea alegerilor. Pentru cele 3 fotolii de primar, și-au depus oficial canndidaturile un număr de 14 candidați, după cum urmează: Pentru alegerea primarului comunei Burjuc, candidează: Adrian OvidiuCItește mai departe
VREMEA în luna iunie și prima săptămână din iulie 2021. Prognoza METEO pentru 4 săptămâni
Vremea va rămâne instabilă și pe alocuri mai rece decât normalul perioadei, până aproape de finalul lui iunie, în următoarele patru săptămâni, conform meteorologilor. Abia în ultima parte a lunii în curs, ANM anunță că temperaturile vor avea valori în general apropiate de cele normale. Începutul lunii iulie va aduce vreme caldă, fără precipitații. Estimări meteo pentru următoarele patru săptămâni, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie: Săptămâna 07.06.2021 – 14.06.2021 Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifce pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării. RegimulCItește mai departe