”Hard Enduro Panorama”, apreciată competiție internațională de motociclism, ajunsă la cea de-a XIII-a ediție, s-a deschis oficial miercuri, 9 iunie 2021, în prezența organizatorilor și a prefectului județului Hunedoara, Petru Călin Marian, el însuți un pasionat de motociclism.
Prefectul Călin Petru Marian, le-a transmis participanților bun venit, le-a urat succes și le-a recomandat să profite de prezența lor în județ și să nu se rezume doar la participarea la concurs, ci să viziteze zonele turistice hunedorene. „Această competiție, cu participare internațională, este un bun prilej de promovare a județului Hunedoara. Vă asigur că zona noastră are locuri minunate, cu oameni deosebiți cărora le puteți fi oaspeți oricând. Noi, autorități județene sau locale, vă așteptăm oricând și vă stăm la dispoziție pentru a petrece zile frumoase aici !”, a spus prefectul Călin Petru Marian.
A XIII-a ediție a ”Hard Enduro Panorama” este organizată de Clubul „Haita” din Deva și pensiunea „Panorama ” din Ghelari (administrator Sergiu Țenț), împreună cu Federația Română de Motociclism, fiind inclusă, începând cu acest an, în calendarul competițional mondial. Probele de concurs se vor desfășura până pe 12 iunie, pe diferite trasee din Ținutul Pădurenilor.
Peste 300 de motocicliști din țară, dar și din alte țări din Europa și din Africa de Sud sunt înscriși în cadrul ediției din acest an a competiției ”Hard Enduro – Panorama” 2021.