Câteva sute de vulcăneni s-au alăturat autorităților publice locale din municipiul Vulcan, participând la seria de evenimente organizate în această localitate în cinstea Eroilor Neamului. Ca de obicei, aceste evenimente au avut loc, mai întâi la Cimitirul Eroilor de la Coroești și, mai apoi, la Osuarul de la Paroșeni, pentru a fi încheiate chiar în locul unde istoria românilor s-a scris cu sânge în cele două mari conflagrații mondiale ale secolului trecut, la Pasul Vîlcan.
Ceremonii militare, ceremonii religioase, discursuri și depuneri de coroane de flori au întregit emoția unei zile dedicate înaintașilor, istoriei și celor pe care, pe bună dreptate, în caracterizăm astăzi drept eroi ai neamului românesc.
Preoți din parohiile ortodoxe ale Vulcanului au oficiat, după datină, slujbe de pomenire a celor care au pierit pe câmpurile de bătălie, polițiști locali și ofițeri din cadrul Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Valea Jiului au prezentat onorul, iar oficialitățile prezente au depus coroane de flori, în acordurile emoționante ale ”Imnului Eroilor”.
În alocuțiunea sa, primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, care se numără și printre membri activi ai Asociației Naționale ”Cultul Eroilor – Regina Maria” – filiala județului Hunedoara, a vorbit despre rolul eroilor neamului în viața comunității și despre omagiul pe care întreaga comunitate vulcăneană îl aduce, în mod consecvent, acestora.
De asemenea, în cadrul evenimentului dedicat marcării Zilei Eroilor de la Vulcan, secretarul executiv al Asociației Naționale ”Cultul Eroilor – Regina Maria” – filiala județului Hunedoara, Ioan Dorel Șchiopu a prezentat laureații primei ediții a concursului de eseuri dedicat liceenilor, având ca subiect ”Memoria Eroilor”.
Cinstire eternă Eroilor neamului românesc !
Fotografii de Ionică Merișanu