Pentru că prognoza meteo anunță vreme bună pentru finalul acestei săptămâni, autoritățile locale de la Lupeni au decis că a sosit momentul prielnic pentru organizarea activităților în aer liber programate inițial să aibă loc în data de 1 Iunie, pentru a marca Ziua Internațională a Copiilor.
Amânate atunci, din cauza vremii nefavorabile, activitățile anunțate se vor desfășura, integral, așa cum au fost anunțate în programul inițial. Astfel, copiii din municipiul Lupeni (și nu numai !) sunt așteptați, duminică, 20 iunie, începând cu ora 12,00 în parcul de la CAP, care a fost pregătit corespunzător pentru întâlnirea cu copiii. Aici au fost verificate și reparate spațiile de joacă pentru copii, a fost amenajată zona verde, iar cupola parcului a fost înfrumusețată pentru anul acesta cu o temă specială, prin realizarea unei ”perdele” de baloane colorate.
Aici, copiii se vor întâlni în cadrul programului special organziat de administrația locală de la Lupeni pentru a marca Ziua Copiilor, cu personaje din poveste și statui vivante, dar vor avea ocazia de a urmări și o frumoasă piesă de teatru, realizată după frumoasa poveste ”Capra cu trei iezi” a lui Ion Creangă, pusă în scenă de actorii Teatrului ”Ion D. Sîrbu” din Petroșani.
Din program nu lipsesc activitățile sportive, creative și recreative.
”Ne bucurăm că putem relua acțiunile dedicate copiilor. Știu că cei mici, copiii, așteptau cu nerăbdare acest moment și le spunem de pe acum că îi așteptăm cu drag la evenimentul pe care l-am pregătit special pentru ei. Astfel, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Lupeni vă invită duminică, 20 iunie 2021, începând cu ora 12,00, în Parcul CAP din municipiul Lupeni, să petrecem momente de neuitat alături de copiii noștri, pentru că cei mici merită tot ce este mai bun iar, până la urmă, Ziua Copiilor este în fiecare zi. Vă așteptăm cu drag!”, spune primarul Lucian Resmeriță.
Autoritățile locale de la Lupeni dau asigurări că sunt luate toate măsurile necesare pentru ca toate activităților programate în cadrul acestui eveniment să se desfășoare în deplină siguranță, cu respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare.