Apreciind că Județul Hunedoara este un județ cu o relevanță turistică semnificativă dar și unul cu o rețea de drumuri județene construite tocmai pentru a facilita accesul turiștilor către unele dintre cele mai apreciate destinații turistice din România, Consiliul județean Hunedoara derulează, în mod constant, o serie de lucrări în modernizarea, reabilitarea sau, după caz, repararea drumurilor aflate în administrarea instituției.
În acest context se numără și dispoziția dată de administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, în atribuțiunile căruia intră, printre altele, și coordonarea Serviciul Administrare Drumuri din cadrul Consiliului județean Hunedoara, prin care DJ 705A Costești – Sarmizegetusa Regia, calea de acces rutier către străvechea Capitală a dacilor, va intra de urgență în reparații. Decizia vine după ce acesta a fost prezent, în aceste zile, pe teren, la fața locului, unde a constat o serie de deficiențe pe mai multe tronsoane ale acestui drum.
”Așa cum am putut constata pe teren, din păcate, vremea capricioasă, ploile și viiturile de pe versanți au creat destul de multe probleme pe acest tronson rutier. Împreună cu colegii din Serviciul Administrare Drumuri din cadrul Consiliului județean Hunedoara, cu reprezentați ai firmei care se ocupă de întreținerea acestora, am luat deja măsurile care se impun astfel încât DJ 705A să fie reparat în regim de urgență, acolo unde se impune acest lucru, iar turiștii să poartă vizita acest obiectiv de patrimoniu național și universal în condiții optime”, a declarat Costel Avram.
Și în celelalte zone cu impact în dezvoltarea turismului, Consiliul județean Hunedoara face investiții în reabilitarea drumurilor județene. Spre exemplu, după cum spune Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara, de curând au fost efectuate o serie de lucrări, pe programul anual de întreținere a drumurilor, o serie de lucrări în Țara Hațegului. ”Dacă în anii trecuți pe programul de întreținere a drumurilor am realizat, în zona Țării Hațegului, lucrări pe drumurile județene din Densuș, Totești și Răchitova, anul acesta am programat alte lucrări necesare pe alte tronsoane de drumuri județene din Țara Hațegului. Deja s-au finalizat lucrările de pe DJ 687C Hateg-Fărcădin-Răchitova, pe DJ 687A Hășdat-Silvaș-Hateg, și DJ688 în comuna Bretea Română. Pe aceste tronsoane de drumuri județene s-au făcut plombe cu mixtură la cald sau, după caz, s-a turnat covor asfaltic”, spune Costel Avram.
Acesta dă asigurări că astfel de lucrări și investiții vor avea loc și pe celelalte drumuri județene, atât în programul multianual de reparații aprobat de CJH cât și pe diverse proiecte de investiții, cu fonduri europene, cum sunt, spre exemplu, cele demarate tot în aceste zile, pe culoarul rutier al Văii Jiului, între Geoagiu și Șoimuș sau cele de pe DJ 709F Cabana Rusu – Masivul Parâng, în Valea Jiului ori Hunedoara – Călan, care se apropie de finalizare.