În rândul numeroaselor proiecte europene cu care Primăria orașului Uricani a reușit să atragă fonduri semnificative pentru dezvoltarea localității, cele care au drept scop modernizarea sectorului educațional se bucură de o atenție aparte din partea echipei conduse de primarul Dănuț Buhăescu.
Este și cazul unei importante investiții care va începe în curând și care va transforma, în maxim doi ani, clădirea fostei popicării a Sindicatului de la EM Uricani din zona centrală a orașului, într-un modern atelier-școală al Liceului Tehnologic ”Retezat”, unde elevii vor putea să se pregătească, având toate condițiile necesare, pentru calificarea în meserii specifice sectorului de turism și de prelucrare a lemnului. Aici, urmează să fie efectuate investițiile necesare pentru transformarea clădirii fostei popicării din vecinătatea Liceului Tehnologic ”Retezat” în atelier-școală ale acestei instituții de învățământ, dar și pentru dotarea corespunzătoare acestuia. Contractul de finanțare a fost semnat încă din anul 2020 de autoritățile locale de la Uricani cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, respectiv cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, iar în acest moment se derulează procedurile legale de licitație pentru desemnarea antreprenorului care va asigura implementarea acestui proiect.
Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu apreciază că, dincolo de faptul că acest proiect aduce investiții din fonduri europene nerambursabile în valoare de peste 3 milioane de lei pentru uricăneni, proiectul este cu atât mai important cu cât, pe de o parte, repune în valoare o clădire altfel abandonată din zona centrală a orașului și, pe de altă parte, oferă elevilor cadrul de pregătire necesar pentru dobândirea unor abilități profesionale care vor fi definitorii în încadrarea acestora pe piața muncii. În opinia primarului Dănuț Buhăescu, acest proiect ar fi putut fi în prezent aproape finalizat dacă lucrurile nu s-ar fi împotmolit, vreme de aproape doi ani, în instanță. ”În baza prevederilor legale în vigoare noi am preluat această clădire de la Mina Uricani, care era proprietarul de drept, cu intenția clară de a amenaja aici un atelier-școală modern pentru elevii care se pregătesc în clasele de liceu și de profesională de la Liceul Tehnologic Retezat. Am pregătit toată documentația necesară pentru accesarea de fonduri europene în vederea demarării acestor investiții dar proiectul nostru, deși declarat eligibil, a fost suspendat din cauza unui litigiu pe care l-am avut în instanță cu sindicatul de la mină, care revendica, la rândul său, dreptul de proprietate al acestei clădiri. În cele din urmă, după doi ani de procese, instanța ne-a dat dreptate și, în aprilie 2020 am semnat contractul de finanțare pentru acest proiect”, explică primarul Dănuț Buhăescu.
Acesta spune că prin implementarea proiectului intitulat „Reabilitare şi dotare cu echipament didactic Liceul Tehnologic „Retezat”, Uricani – atelier şcolar”, cod SMIS 121144, cei 234 de elevi, din care 187 de elevi încadraţi în învăţământul liceal tehnologic şi 47 de elevi din cadrul învăţământului profesional şi tehnic, dar şi cadrele didactice şi personalul administrativ care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Liceului Tehnologic „Retezat” Uricani vor avea acces la servicii educaționale de cea mai înaltă calitate. În acest sens, fosta clădire a popicăriei din Uricani (în care, după Revoluție, a mai funcționat și o discotecă) va cunoaște transformări profunde, pornind de la reabilitarea interioară (prin refacerea finisajelor la tavane şi pereţi, refacerea pardoselilor, înlocuirea întregii tâmplării interioare) și reabilitarea exterioară (prin termoizolarea cu vată minerala bazaltică, înlocuirea întregii tâmplării din lemn dezafectată cu tâmplărie PVC cu geam termoizolant), până la înlocuirea acoperişului şi a învelitorii atelierului şcolar pentru adoptarea unui sistem eficient de colectare şi dirijare a apelor meteorice, înlocuirea planşeului din lemn, realizarea de instalaţii electrice, sanitare şi termice, precum şi instalarea de sisteme de supraveghere video.
Mai mult, tot în cadrul acestui proiect sunt asigurate sursele de finanțare necesare pentru recompartimentarea și dotarea spațiului, astfel încât aici să poată funcționa un atelier de pregătire al elevilor de la profilul de prelucrare a lemnului din cadrul Liceului Tehnologic ”Retezat”, dar și un minihotel, cu recepție, sală de restaurant și camere de cazare, necesar pregătirii elevilor de la profilul servicii turistice din cadrul aceluiași liceu. ”Am observat că aceste profiluri se bucură de un firesc interes din partea elevilor din orașul Uricani, care doresc să se pregătească temeinic în aceste domenii de activitate de mare viitor pentru zona noastră, la fel cum am observat că și investitorii din zonă solicită muncitori calificați pentru aceste meserii, nu doar din punct de vedere teoretic, ci mai ales practic. Am convenit că trebuie să punem cap la cap aceste două entități și să le oferim elevilor noștri cadrul necesar pentru a se pregăti corespunzător pentru aceste meserii, iar investitorilor din zonă să le putem oferi, astfel, forța de muncă de care au nevoie, chiar din rândul tinerilor din comunitatea orașului Uricani”, spune primarul Dănuț Buhăescu.
Primarul orașului Uricani mai spune că acest proiect de investiții în sectorul educațional nu este unul singular, tot recent Primăria Uricani semnând și un alt proiect de investiții din fonduri europene, în care beneficiar este tot Liceul Tehnologic ”Retezat”, iar în pregătire se află și alte proiecte care vizează reabilitarea și modernizarea sistemului educațional din orașul Uricani.